Chefii Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu sunt bombardați cu procese de Antena 1, iar după mai multe notificări în care ar fi fost sfătuit să-și țină gura, Dumitrescu a răbufnit, pe un site de socializare.
El spune că simte că și-ar fi pierdut dreptul la liberă exprimare și dreptul de a fi cine este, explicând că a ajuns să aibă două procese pe rol cu trustul media. „Mi se pare că e aşa într-o zonă din asta super gri în care eu, ca persoană, mi-am pierdut dreptul la liberă exprimare, mi-am pierdut dreptul de a fi cine sunt, mi-am pierdut toate drepturile posibile, doar pentru că am semnat un contract. E un pic dubios şi un pic cam greu de dus. Ca să ştiţi, să înţelegeţi situaţia prin care trec. Am două procese pe rol. În civil. Pentru, să spunem aşa, interpretarea unor clauze din contract. Interpretare pe care o va decide judecătorul de partea cui este dreptatea, de partea angajatorului sau de partea mea. Confidenţialitatea pe care eu am semnat-o în acest contract mă împiedică să vorbesc şi să spun despre ce este vorba şi despre cum stau lucrurile. Nu pot să fac asta, am o confidenţialitate semnată, am un NDA”, explică Dumitrescu.
„Nu ştiu cât o să mă coste chestia asta, poate încă un proces”
Florin Dumitrescu spune că nu știe care vor fi urmările după ce a decis să vorbească public despre situația cu fostul său angajator, Antena 1.
„De-aia, mă oameni buni, aveţi grijă pe cine lăsaţi în casa voastră şi aveţi grijă în ce casă intraţi. Atât! M-am răcorit. Nu ştiu cât o să mă coste chestia asta, poate încă un proces, dar cine ştie, că libertatea de exprimare se pare că e doar de o anumită tabără, nu o avem toţi. Şi în orice caz nu o avem toţi egală”, susține Dumitrescu.
Antena Group, care deţine Antena 1, i-a dat în judecată pe cei trei chefi cu care a colaborat timp şapte ani – Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea
Antena Group a intentat în 23 noiembrie câte un proces fiecăruia dintre chefi, la Tribunalul Bucureşti, potrivit Paginademedia.ro. Obiectul procesului este „obligarea să execute contractul de prestaţii artistice”, adică să-i oblige să revină în emisiune.
Antena 1 a renunțat, în octombrie 2023, la cei trei jurați ai show-ului culinar „Chefi la Cuțite” – Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea – care au fost ani de zile la cârma uneia dintre cele mai urmărite emisiuni ale postului. Potrivit Paginademedia.ro, anunţul despărţirii a fost făcut chiar de Antena 1, printr-un comunicat de presă, joi seară.
„Motivul despărţirii – refuzul celor 3 juraţi de a participa la filmările din octombrie 2023, conform calendarului de filmare comunicat către ei în martie 2023, refuz exprimat cu foarte puţin timp înainte de data stabilită pentru filmările sezonului 13”, arată comunicatul postului de televiziune Antena 1.
În decembrie 2023, Antena 1 a anunțat că noii jurați ai emisiunii „Chefi la Cuțite” sunt Richard Abou Zaki, Alexandru Sautner, Ştefan Popescu şi Orlando Zaharia.