Un individ in Iași ajunge, astăzi, în fața judecătorilor, după ce, aseară, procurorii DNA l-au reținut, acuzându-l de dare de mită, distrugere, amenințare și ultraj.

UPDATE: Individul a fost arestat!
Decizia instanței: „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi în dosarul de urmărire penală nr. 17/12/P/2024, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Rusu George-Constantin. În baza dispoziţiilor art. 226 Cod de procedură penală raportat la art. 202 Cod de procedură penală şi art. 223 alin. (2) Cod de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Rusu George-Constantin,pentru săvârșirea infrac?iunilor de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) Cod penal, ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) Cod penal raportat la art. 193 alin. (1) Cod penal ?i la art. 206 alin. (1) Cod penal, ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) Cod penal raportat la art. 206 alin. (1) Cod penal ?i refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din Codul penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.03.2024 şi până la data de 05.04.2024, inclusiv. În temeiul dispoziţiilor art. 230 alin. (1) Cod de procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Rusu George-Constantin cu datele de stare civilă sus-menţionate. Ia act că asistenţa juridică a inculpatului a fost asigurată de un apărător ales. În baza art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 07.03.2024, ora 13:52”.

Ieri, DNA l-a reținut pe un „bombardier” care a șicanat în trafic un alt șofer, iar după ce a comis un accident, a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Ca să scape de dosar, individul le-a oferit polițiștilor șpăgi de până la 30.000 de euro, iar când aceștia au refuzat, i-a amenințat.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 06 martie 2024, a inculpatului R.G.C., pentru comiterea infracțiunilor de:
– dare de mită,
– ultraj (două fapte),
– refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice,
– distrugere,
– amenințare.


În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 19 februarie 2024, inculpatul ar fi promis unor agenți de poliție remiterea unor foloase necuvenite, constând în sume de bani cuprinse între 3.000 lei și 30.000 de euro, pentru ca polițiștii să nu dispună față de acesta măsurile legale, în legătură cu mai multe infracțiuni săvârșite în urmă cu puțin timp (distrugeri provocate unui autoturism cu care s-ar fi șicanat în trafic, acroșarea unui alt autovehicul în parcarea unui mall și refuzul de a i se recolta probe biologice).
Concret, în data de 19 februarie 2024, în timp ce se afla în sediul unei secții de poliție din municipiul Iași unde urma să fie cercetat pentru aspectele menționate mai sus, inculpatul ar fi amenințat doi polițiști cu exercitarea unor violențe fizice, l-ar fi lovit pe unul dintre ei, după care, observând că această abordare nu va duce la nici un rezultat favorabil, acesta din urmă le-ar fi oferit agenților sumele de bani menționate mai sus pentru a nu fi tras la răspundere penală.
Inculpatului R.G.C. i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 07 martie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a precizat DNA, în urmă cu puțin timp.