Chef-ul cercetat de procurori fiindcă a efecuat lucrări ilegale asupra unui monument istoric a reușit să scape definitiv de problemele penale.
Chef Alexandru Sautner a fost cercetat penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru că a efectuat lucrări asupra unui imobil cu regim special, însă, după o anchetă scurtă, procurorii au decis să închidă dosarul, iar judecătorii au confirmat soluția acestora.
„Constituie infracţiuni: executarea, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a construcţiilor reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în acelaşi imobil – teren şi/sau construcţii, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate”, prevede legea.
După o anchetă care a durat câteva luni, procurorii au decis să renunțe la urmărirea penală, apoi au cerut confirmarea soluției la judecătorie. Astfel, decizia de închidere a dosarului penal a rămas definitivă.
„Admite cererea de confirmare a ordonanţei nr. 1307/P/2021 formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Constată legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală faţă de suspectul Sautner Alexandru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 24 lit. a din Legea 50/1991, dispusă în cauza cu nr. 1307/P/2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, a decis instanța.