Tinel Nicolae, asasin plătit de Sandu Geamănu ca să ajute la uciderea unui afacerist, care, înainte de crimă, a furat mașina lui Gigi Becali, cerșește milă la tribunal.

Criminalul Tinel Nicolae (foto jos) a deschis, ieri, un proces în care a cerut întreruperea pedepsei de 25 de ani, pentru a-și rezolva unele probleme personale.

În urmă cu doar câteva luni, alături de șeful lui, criminalul Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu (foto jos), Tinel Nicolae a solicitat revizuirea dosarului de omor, însă magistrații au respins cererea.

Tinel Nicolae, locotenentul lui Sandu Geamănu, implicat în furtul maşinii lui Becali şi în crima din 2008 din Ghencea, a fost prins în 2011, iar un an mai târziu a fost condamnat la 25 de ani de țemniță.

În noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2008, Tinel Nicolae, împreună cu Sandu Geamănu şi David Constantin, au intrat peste un bărbat de 74 de ani, în locuinţa sa din Bulevadrul Ghencea şi l-au bătut până acesta le-a spus unde ţinea banii.

Cei trei aveau cagule pe faţă. Înainte să plece cu banii, atacatorii au luat şi autoturismul Audi Q7 care era parcat în curte.
Victima a murit câteva luni mai târziu.

Tinel Nicolae a mai fost implicat şi în cazul furtului maşinii latifundiarului Gigi Becali. Unul dintre bodyguarzii lui Becali, Marcel Popa, l-a împuşcat în picior pe Nicolae Tinel. El a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru uz de armă neletală, instanţa stabilind un termen de încercare de trei ani.