Un dosar DIICOT care vizează niște traficanți de droguri prinși cu portbagajul plin cu „marfă” în drum spre festivalul de muzică de la Cluj scoate la iveală mai multe infracțiuni, inclusiv de trafic de influență: unul dintre indivizi a oferit 7.000 de euro, pentru a „rezolva” la Medicină Legală și Parchet un dosar penal în care era acuzat că condus sub influența substanțelor interzise.
La data de 02.08.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a 3 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, trafic de droguri de mare risc, conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și cu permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte, cumpărare de influență și trafic de influență.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada iulie – 02.08.2024 doi dintre aceștia au procurat, transportat, manipulat și deținut în scopul comercializării cantitățile de 1.780 comprimate ecstasy (drog de mare risc) și 14 kilograme substanță psihoactivă 2-MMC, fiind descoperite în portbagajul autoturismului unuia dintre inculpați, ascunse în interiorul a două roți de rezervă.
De asemenea, pe parcursul perchezițiilor au fost identificate și ridicate o pungă conținând mai multe fragmente solide de substanță de culoare maro închis, plicuri având în interior substanță cristalină, 9 cutii cu substanțe anabolizante, un cântar, un grinder, mai multe obiecte purtând urme de substanță, o armă neletală și mai multe cartușe, sume de bani în lei și euro, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
Cu privire la substanțele indisponibilizate subzistă suspiciunea rezonabilă că inculpații le-au achiziționat pentru a le comercializa în contextul festivalului de muzică ce se va desfășura în municipiul Cluj Napoca în perioada 08-11.08.2024.
Fără permis, pe motocicletă
Totodată, din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în luna aprilie 2024, cei doi inculpați au manipulat și vândut peste 500 grame substanță psihoactivă 2-MMC.
În sarcina unuia dintre aceștia s-a reținut și faptul că în luna iunie 2024 a condus o motocicletă pe drumurile publice din municipiul Cluj-Napoca fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei A din care face parte autovehiculul și având dreptul de a conduce pentru categoria B suspendat.
Șpagă pentru medicii legiști și procurori
Tot cu privire la acest inculpat, actele de urmărire penală au relevat că în cursul lunii februarie 2024, fiind cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise, a remis unui coinculpat suma de 7000 euro, în schimbul promisiunii ca, prin influența pe care cel din urmă a pretins că o are asupra medicilor legiști și a procurorului de caz, să obțină un buletin de analiză din care să rezulte că nu a consumat substanțe psihoactive, restituirea permisului de conducere și adoptarea unei soluții de netrimitere în judecată.
În cursul zilei de 03.08.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.