Mizeriile de la Secția 16 continuă! Agenții care răpeau oameni de pe stradă, îi duceau pe câmp și urinau pe ei, ca în filmele cu mafioți fac ce știu mai bine. Cea mai nouă mizerie marca Poliția Română – DGPMB – Secția 16: o amendă aplicată unui cetățean care a ridicat tonul, după ce a fost pocnit și amenințat de un protejat al agenților specializați în răpiri și umilințe în stil mafiot!
Polițiștii de la Secția 16 specializați în răpiri în stil mafiot, în torturarea femeilor și în mușamalizarea dosarelor drogaților cu tătici în Poliția Capitalei sunt acuzați de o nouă mizerie: au amendat un bucureștean fugărit într-o parcare, amenințat cu moartea și bătut, pe motiv că acesta… „a participat la scandal”!
Comisarul Adrian Dinu, șeful suprem al agenților care răpeau oameni și urinau pe ei, pe câmp
Mizeria organelor de la Secția 16, secție din cadrul căreia nouă agenți sunt judecați pentru lipsire de libertate și tortură, a ieșit la iveală astăzi, după ce conducerea secției a recunoscut că a mințit atunci când a afirmat că a transmis un document pe care, în realitate, nu îl expediase.
Specializați în minciuni, răpiri, tortură și mușamalizarea dosarelor (detalii, pe Google.ro), „specialii” de la Secția 16 au susținut în mod mincinos faptul că ar fi transmis un proces-verbal, conform căruia un bucureștean a fost sancționat contravențional, din motive pe care amendatul nu le-a aflat, timp de doi ani.
Asta, deși el fusese în Secția 16, pentru a depune o plângere, pentru amenințare, loviri și alte violențe.
Detalii, în articolul de mai jos.
Cu toate că cel amendat a fost la ei în secție, „specialii” au ales să întocmească un proces-verbal „în lipsă”.
Fiindcă așa se face, probabil, în rândul „oamenilor legii” de la Secția 16, care sunt judecați pentru că răpeau oameni și făceau pipi pe ei, ca să demonstreze că au cu ce!
Astfel, încălcând cele mai elementare drepturi ale contravenientului, indivizii cu pretenții de oameni ai legii au decis să acționeze mârlănește, pe la spate, aplicând o amendă de 300 de lei, pe motiv că ținta organelor ar fi „participat la un scandal” și ar fi „folosit un ton ridicat” în prezența milițienilor cu pretenții de polițiști.
Mizeriile de la Secția 16 sunt menționate într-un document despre care șefii mințeau că ar fi fost transmis încă de acum două luni. Astăzi, însă, șefii organelor care urinau pe cetățenii răpiți și torturați, au susținut că ar fi fost vorba despre o „eroare tehnică” și au recunoscut că au mințit atunci când au afirmat că au transmis amenda.
Afirmație care pute a minciună ordinară, în condițiile în care contravenientul s-a rugat săptămâni la rând să i se transmită procesul-verbal invocat în mod mincinos în e-mail, iar noul e-mail a fost transmis abia azi, după articolul de mai jos.
Mizeriile de la Secția 16 sunt demonstrate și de un video realizat de cel amendat, video oferit judiciariștilor care au deschis un dosar penal, aflat încă „în cercetare”. Însă mizeria de la Secția 16… e mizerie!
Chiar dacă din video rezultă clar că tonul ridicat al contravenientului venea pe fondul faptului că fusese agresat de cel protejat de Secția 16, organele au decis să îi dea o lecție reclamantului.
Care, ca o paranteză, scrisese mult în mediul online, despre ilegalitățile comise de Secția 16.
O fi fost o răzbunare? Cine știe?! Sau o fi contat faptul că bătăușul avea pe bordul mașinii emblema unui sindicat al Polițiștilor?
Culmea, în timp ce organele care parcă mai ieri urinau pe oamenii răpiți susțin că l-au amendat pe cel care a sunat la 112 după ce a fost pocnit și amenințat cu moartea fiindcă „vorbea pe un ton ridicat”, dosarul penal zace la sertar de doi ani, urmând a fi mușamalizat, ca și alte dosare – de exemplu, unul care viza un traficant de droguri, fiu al unui șef din Poliția Capitalei. (Detalii, pe YouTube).
Așadar cel care a sunat la 112 a fost și bătut, și amenințat de „oamenii cu ecusoane de polițiști”, și cu banii luați, de colegii de la Secția 16!
Vom reveni.