Oana Lovin și Codruța Cerva, care au fost acuzate că l-au agresat pe un consilier de la Ministerul Sănătății, ajung în fața procurorilor, după ce instanța a dispus reluarea anchetei penale.
Fosta videochatistă Oana Lovin, actualmente prezentatoare la Metropola TV, și prietena ei, Codruța Cerva, sunt vizate de o nouă anchetă penală, după ce judecătorii au hotărât ca procurorii să aprofundeze cercetările.
Inițial, procurorii de la Parchetul Sectorului 1 au clasat dosarul care le viza pe cele două activiste, ordonanță confirmată de prim-procuror. Reclamantul s-a considerat, însă, nedreptățit, așa că a atacat decizia în instanță, iar judecătorii i-au dat dreptate.
„În temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) Cod procedură penală admite plângerea formulată de petentul … Adrian, cu domiciliul procesual ales în … . Desfiinţează soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 07.09.2023 emisă în dosarul nr. 3277/P2021, menţinută prin ordonanţa nr. 27/II-2/2024 din 18.01.2024 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi trimite cauza la procuror în vederea continuării urmăririi penale. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu”, a stabilit instanța.
Așa că, acum, Oana Lovin și Codruța Cerva vor fi nevoite să dea din nou cu subsemnatul, în fața procurorilor.
Dosarul datează din 2021, când cele două au fost acuzate că l-ar fi agresat pe un consilier de la Ministerul Sănătății. Funcționarul public a sunat la 112, ca să ceară ajutorul poliției, afirmând că ar fi fost lovit de Codruța Cerva și Oana Lovin în timp ce cele două protestau la minister, iar consilierul a încercat să le ia afișele lipite la intrarea în instituție.