Un individ care a cerut 200.000 de euro ca să nu posteze pe rețelele sociale o înregistrare compromițătoare cu victima a fost prins în flagrant de polițiști și este acuzat de șantaj.

Ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, împreună cu poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente au reținut un bărbat, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de șantaj.

„În fapt, în perioada 22 octombrie 2024 – prezent, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunii, prin amenințări, ar fi constrâns persoana vătămată să-i ofere suma de 200.000 de euro, pentru a nu distribui în mediul online unele înregistrări audio cu potențial compromițător. În acest context, ieri, 7 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente l-au depistat în flagrant pe bărbat, având asupra sa suma de 20.000 de euro, imediat după ce s-a întâlnit cu persoana vătămată”, a precizat Poliția Capitalei.


Suspectul a fost imobilizat și condus la audieri, apoi a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, împreună cu Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.