Tribunalul Constanța a dat, în urmă cu puțin timp, o hotărâre definitivă în dosarul în care Vlad Pascu solicitase să fie eliberat din arest și să fie judecat în stare de libertate sau măcar în arest la domiciliu.

Magistrații au respins contestația formulată de Vlad Pascu în dosarul în care Judecătoria Mangalia hotărâse, pe 4 noiembrie, prelungirea mandatului de arestare preventivă. În plus, Pascu a fost obligat să achite cheltuielile de judecată, în valoare de 700 de lei. „Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul PASCU MATEI, împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Mangalia la data de 04.11.2024, în dosarul penal nr. 4989/254/2023/a20. Obligă pe inculpatul PASCU MATEI la plata sumei de 700 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12 noiembrie 2024”, a decis Tribunalul Constanța.

Pe 19 august 2023, în jurul orei 5.00, un șofer drogat spulbera cu mașina un grup de tineri în localitatea 2 Mai, din Constanța, iar doi dintre ei – Sebi și Roberta – au murit pe loc. Vlad Pascu, autorul accidentului, avea probleme cu consumul de droguri și fusese oprit de două ori de Poliție, cu puțin timp înainte de accident.

Agenții au susținut că. atunci când a fost oprit, Pascu „nu prezenta semne specifice consumului de substanțe psihoactive”. Expertiza toxicologică realizată după accidentul înfiorător a relevat faptul că Pascu avea în sânge mai multe tipuri de droguri.