Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat Comisiei Europene să inițieze o investigație privind campania electorală desfășurată de Călin Georgescu (foto jos) pe TikTok.
CNA cere Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială asupra conformităţii TikTok cu prevederile DSA, în special privind transparenţa algoritmilor şi riscurile sistemice; să solicite TikTok să publice o evaluare detaliată a riscurilor democratice legate de activitatea sa în România; să impună măsuri corective şi sancţiuni pentru încălcările identificate şi să asigure publicarea unui raport privind transparenţa algoritmică, inclusiv în contextul conţinutului electoral difuzat în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din România 2024, primul tur.
Mesajul lui Valentin-Alexandru Jucan (foto sus), vicepreședinte CNA:
Conform raportului realizat de EExpert Forum (EFOR)(Policy Brief nr. 190) candidatul independent Călin Georgescu a înregistrat o creștere semnificativă în preferințele electorale, de la 2% la 22%. Această evoluție a fost atribuită în mare parte unei campanii desfășurate pe TikTok, bazată pe:
• coordonarea unor conturi care au promovat activ conținut electoral, fără marcaje adecvate;
• amplificarea artificială a mesajelor prin algoritmi, utilizând hashtag-uri dedicate, precum #echilibrușiverticalitate, care au atras milioane de vizualizări.
Aceste acțiuni au ridicat suspiciuni de manipulare a opiniei publice printr-o utilizare inadecvată a platformei Tik Tok și lipsa transparenței în gestionarea conținutului politic.
CUI NE ADRESĂM?
Ne adresăm Comisiei Europene, Direcția Generală pentru Rețele de Comunicare, Conținut și Tehnologie (DG CONNECT)
CARE ESTE TEMEIUL LEGAL?
Regulamentul (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale (DIGITAL SERVICE ACT – DSA)
CE A CONSTATAT CCNA – Consiliul Național al AudiovizualuluiNerespectarea obligațiilor privind evaluarea riscurilor sistemice (Art. 34, DSA).
Conform Art. 34 din DSA, platformele online foarte mari (VLOP) trebuie să identifice, să analizeze și să evalueze riscurile sistemice care apar din:
– Proiectarea sau funcționarea serviciilor lor, inclusiv a sistemelor algoritmice.
– Utilizarea serviciilor lor.
Această obligație include evaluarea riscurilor precum:
– Impactul asupra proceselor democratice și al discursului civic.
– Algoritmii TikTok au amplificat conținut electoral favorabil unui singur candidat, generând un dezechilibru în competiția electorală și periclitând pluralismul politic.
– Nu au fost prezentate măsuri de evaluare sau atenuare a acestui risc.
– Amplificarea dezinformării și a conținutului nemarcat.
– Risc de manipulare prin algoritmi opaci (algoritmii TikTok prioritizează conținut emoțional, distorsionând dezbaterea publică).
Raportul Expert Forum indică că multe materiale distribuite pe TikTok nu au fost marcate ca fiind de natură electorală, expunând utilizatorii la conținut al cărui scop sau origine nu sunt clare.
Lipsa transparenței în publicitatea politică (Art. 26, DSA – Publicitatea pe platformele online)
Deși TikTok declară că nu permite publicitate politică plătită, analiza arată că platforma:
a permis promovarea indirectă a mesajelor politice prin influenceri, fără etichetare adecvată;
nu a asigurat transparența necesară pentru identificarea sponsorilor sau a surselor conținutului electoral.
Aceste practici contravin obligațiilor impuse de DSA privind transparența în publicitatea politică.
Lipsa transparenței algoritmilor (Art. 27, DSA – Transparența sistemelor de recomandare)
Conform Art. 27 din DSA, furnizorii de platforme online care utilizează sisteme de recomandare sunt obligați să furnizeze informații clare și inteligibile despre parametrii principali care determină afișarea conținutului, precum și să ofere utilizatorilor opțiuni pentru influențarea acestor parametri.
În cazul TikTok, algoritmii care prioritizează și amplifică conținutul audiovizual nu sunt suficient de transparenți, iar utilizatorii și autoritățile nu au acces la informații esențiale despre criteriile utilizate pentru recomandări. Această lipsă de transparență poate contribui la riscuri semnificative, inclusiv:
1. Distorsionarea dezbaterilor publice, prin promovarea disproporționată a conținutului menit să provoace reacții emoționale puternice;
2. Influențarea procesului electoral, prin amplificarea potențială a conținutului favorabil unui anumit actor politic, fără mecanisme clare de echilibrare.
Această lipsă de transparență împiedică autoritățile de reglementare să evalueze dacă platforma respectă obligațiile impuse de legislația europeană, afectând în același timp încrederea utilizatorilor în procesul democratic.
Acțiunile TikTok au avut un impact semnificativ asupra alegerilor prezidențiale din România 2024, primul tur, contribuind la:
crearea unui avantaj nedrept pentru un singur candidat;
manipularea opiniei publice prin conținut nemarcat;
exploatarea tinerilor utilizatori, care reprezintă o parte majoritară a publicului TikTok (8,9 milioane de utilizatori în România).
CE SOLICITĂM COMISIEI EUROPENE?
1. Să inițieze o investigație oficială asupra conformității TikTok cu prevederile DSA, în special privind transparența algoritmilor și riscurile sistemice;
2. Să solicite TikTok să publice o evaluare detaliată a riscurilor democratice legate de activitatea sa în România;
3. Să impună măsuri corective și sancțiuni pentru încălcările identificate.
4. Să asigure publicarea unui raport privind transparența algoritmică, inclusiv în contextul conținutului electoral difuzat în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din România 2024, primul tur.