miercuri, 16 septembrie 2026
spot_imgspot_imgspot_img
Acasă EXCLUSIV SCANDALOS! Javre și câini | Instituții impotente și nesimțite, pe banii noștri!

SCANDALOS! Javre și câini | Instituții impotente și nesimțite, pe banii noștri!

În timp ce toacă milioane de euro prefăcându-se că iubesc animalele, instituțiile impotente ale statului român și așa-zișii protectori ai necuvântătoarelor care își umflă buzunarele prin intermediul unor diferite ONG-uri își arată fața hâdă în situații-limită.

Indiferența, nesimțirea și tupeul așa-zișilor iubitori de animale au fost demonstrate, aseară, cu vârf și îndesat. Cățelul din imaginile de mai jos a fost găsit, ieri, rătăcind în zona intersecției 13 Septembrie cu bd. Tudor Vladimirescu din Sectorul 5 al Capitalei. Cei care l-au găsit au fost doi liceeni, iar din spusele unui paznic aflat în zonă cățelul ar fi fost lăsat liber de o tânără, care nu s-a mai întors după el.

Deși inițial părea agresiv, câinele s-a atașat imediat de cei doi adolescenți, iar aceștia au verificat dacă are vreun medalion cu număr de telefon agățat de zgarda roșie.

Nu avea medalion cu număr de telefon, așa că puștanii au început să sune la mai multe instituții. Au sunat la mai multe ONG-uri care încasează sume colosale de la donatori, pentru a salva animale. Degeaba!

Au sunat la Facultatea de Medicină Veterinară și la mai multe cabinete veterinare, însă „oamenii în halate albe”, care au jurat că vor salva viețile necuvântătoarelor, au susținut, rânjind sarcastic, faptul că nu vor să ajute cățelușul, fiindcă nu e treaba lor, ci a celor de la ASPA.

Cei doi liceeni au sunat și la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București (ASPA), instituție care toacă anual aproximativ 5 milioane de euro, „pentru binele necuvântătoarelor”. Degeaba… Se închisese la nonstop!

Tratați cu sictir de TOȚI FUNCȚIONARII PUBLICI, adolescenții au sunat la părinții lor, ca să îi ajute să găsească o soluție pentru cățeluș, pentru ca acesta să nu fie lăsat pe stradă și să fie lovit de vreo mașină sau să pățească ceva. Asta, în condițiile în care nu aveau posibilitatea să îi ducă la ei în apartamente, unde aveau alte animale de companie.

Săritori, părinții au sunat la: Poliția Locală, ASPA, mai multe clinici veterinare, Poliția pentru Protecția Animalelor din cadrul Poliției Capitalei, ONG-uri…
Unii n-au răspuns, alții terminaseră programul…
Părinții au postat pozele câinelui pe site-uri de socializare, în încercarea de a-i găsi stăpânii, însă eforturile au fost zadarnice…

Culmea, pe site-ul oficial, cei de la ASPA, care devorează 30 de milioane de lei, anual, din banii bucureștenilor, susțin că nu se deplasează noaptea pentru că… e vizibilitate redusă! „Noaptea nu avem echipă de intervenție”, a explicat funcționara care a răspuns la telefonul indicat pe site-ul ASPA, 0219844.

După mai bine de trei ore de încins telefoanele, timp în care TOATE INSTITUȚIILE PLĂTITE DIN BANI PUBLICI au tratat cu sictir cazul, adolescenții și părinții lor au găsit înțelegere la Clinica Animus Vet, o clinică veterinară non-stop, de pe Calea Rahovei 251-253, 050897 București(Număr de telefon: 0724 744 159).

https://www.google.com/maps/place/Animus+Vet/@44.4150087,26.0774851,17z/data=!4m6!3m5!1s0x40b1ffc8384c641d:0x209ccf886f468af2!8m2!3d44.4150087!4d26.0774851!16s%2Fg%2F11h022pc8y?entry=ttu&g_ep=EgoyMDI2MDQwNi4wIKXMDSoASAFQAw%3D%3D

Cu toate că aveau clienți care plăteau pentru servicii, medicii de la Animus Vet au tratat cu prioritate cazul cățelușului rătăcit. Fiindcă, spre deosebire de ceilalți, au dat dovadă de… OMENIE!


Deși nu sunt plătiți din bani publici, ca ASPA sau cei de la Facultatea de Medicină Veterinară și nu încasează donații, ca ONG-urile care se laudă pe la TV cu marile realizări, ținând la piept cățeluși, precum cerșetorii din intersecții, cei de la Animus Vet au acceptat să găzduiască respectivul cățeluș până dimineață, urmând ca acesta să fie preluat de un echipaj ASPA.



Articolul precedent„Il Luce” a urcat la cer! Mircea Lucescu avea 80 de ani
Articolul următorȘefa ASPA, anunț tranșant, în cazul cățelușului din Rahova: „Nu trebuie să se repete!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.