Radu Ciocârlan, liderul organizației „Tinerii se ridică”, este vizat de un dosar penal, după ce a atacat în public un bărbat care i-a reproșat că a încălcat legea. Totul a fost filmat, iar probele sunt zdrobitoare.

TikToker-ul „activist” Radu Ciocârlan, care strânge donații de la oameni naivi, cărora le promite că luptă pentru un București civilizat, va da cu subsemnatul la poliție, pentru două infracțiuni: amenințare și tulburarea liniștii publice. Ciocârlan, lider al organizației „Tinerii se ridică”, este acuzat că l-a atacat pe clientul unui supermarket care îi reproșase că a parcat mașina în ușa magazinului, blocând o bandă de circulație și mai multe autoturisme parcate.




„L-am sunat, fiindcă avea numărul lăsat pe bord, și i-am reproșat că și-a lăsat mașina în mijlocul străzii. Nu puteam ieși din parcare din cauza mașinii lui, eram blocat, iar alți clienți nu puteau intra în parcare, din același motiv. A ieșit nervos din magazin și a sărit direct la bătaie. A lovit în gol, fiindcă am făcut un pas în spate, iar soția lui striga: Radu, lasă-l! S-a repezit încă o dată, apoi m-a scuipat și m-a înjurat de mai multe ori, amenințând că mă va bate. Au fost mai mulți martori, însă am și probe video, pe care le voi depune la dosar. Nu m-am dus la poliție, m-a dus direct acasă, ca să bag lucrurile la spălat, de scârbă, aveam spurcăciunea aia scuipată pe haine…”, a declarat victima activistului.

Activist care, printre flegme trase cetățenilor, se laudă că luptă pentru o Capitală mai civilizată.
Conform legii, „fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.


Jurnaliștii YEET.ro au descoperit că, pe site-ul oficial, unde cerșește bani, sub formă de donații, pentru a-și susține „proiectul civic”, influencerul Radu Ciocârlan susține: „Ajutăm semenii, susținem inițiative, dezvoltăm structuri locale, promovăm participarea civică și conectăm energia individuală cu acțiunea colectivă. Ne propunem să creăm o rețea funcțională de implicare, nu doar un spațiu de exprimare. Accentul este pus pe mobilizare, cooperare și capacitatea de a genera rezultate reale și benefice românilor”.
Vom reveni.














