miercuri, 21 octombrie 2026
spot_imgspot_imgspot_img
Acasă ACTUALITATE Un tânăr de 20 de ani a fost lovit de metrou în...

Un tânăr de 20 de ani a fost lovit de metrou în stația Constantin Brâncoveanu

Evenimentul a avut loc astăzi, în jurul orei 10:35, moment în care Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – prin intermediul Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public – a fost alertată cu privire la faptul că o persoană a fost lovită de tren în stația de metrou Constantin Brâncoveanu.

„La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul structurii, iar din primele verificări, s-a stabilit că, în timp ce se afla în incinta stației Constantin Brâncoveanu, un tânăr, în vârstă 20 de ani, ar fi coborât pe calea de rulare a trenului, moment în care ar fi fost surprins și accidentat de către acesta. De asemenea, la adresă s-au deplasat și echipaje de prim-ajutor, acestea intervenind pentru extragerea persoanei în cauză. La acest moment, echipajele de ajutor acționează pentru salvarea acestuia”, au anunțat polițiștii, în urmă cu doar câteva minute.

Verificările sunt continuate de Brigada de Poliție pentru Transportul Public – Serviciul Poliție Metrou, pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs incidentul.

Articolul precedentDoamna Ferrari, căutată de recuperatori | Suma incredibilă pe care o datorează

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.