miercuri, 16 septembrie 2026
spot_imgspot_imgspot_img
Acasă SHOWBIZ Decizie în dosarul lui Răzvan de la Neatza / Urmează procesul cu...

Decizie în dosarul lui Răzvan de la Neatza / Urmează procesul cu Lidia Buble

Răzvan Simion este obligat, printr-o hotărâre judecătorească, să-și achite datoriile pe care le are către un partener de afaceri, de la care a închiriat, conform instanței, niște echipamente.

Foto: Facebook.com

Procesul a fost deschis de o companie specializată în recuperarea datoriilor la finele anului trecut, iar în urmă cu două săptămâni judecătorii au decis: „Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. Agency for Control of Outstanding Debts S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Simion Paul Răzvan, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.387,85 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 164,63 de lei, reprezentând rate echipamente. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Executorie”.

Răzvan Simion așteaptă verdictul și în procesul deschis de fosta lui parteneră, artista Lidia Buble. Cântăreața susține în cererea de chemare în judecată că fostul iubit nu ar fi respectat clauzele stipulate într-un contract semnat între ea și o societate comercială deținută de Răzvan Simion, precum și cu prezentatorul, în calitate de administrator al firmei.

Lidia Buble invocă, în cererea depusă la tribunal, un articol din Codul Civil care vizează „răspunderea contractuală”, conform căruia: „Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat; atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii”.

„Neexecutarea obligaţiilor contractuale naşte în patrimoniul persoanei prejudiciate un drept la despăgubire, condiţia fiind ca neexecutarea să nu fie justificată legal. În cazul acestor obligaţii, părţile nu pot deroga de la regulile răspunderii contractuale, chiar şi atunci când răspunderea delictuală ar conţine dispoziţii mai favorabile”, prevede legea.

Articolul precedentVlad Voiculescu, prins pe Tinder, de iubită / Femeia rănită l-a părăsit
Articolul următorYeet.ro l-a găsit înaintea poliției pe individul care a bătut o minoră și a amenințat-o cu moartea! Polițiștii de la Secția 18 au refuzat să meargă la locul faptei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.