Un bărbat din Sectorul 1 al Capitalei a fost reținut de procurori, pentru că a înșelat mai multe persoane, cărora le-a luat banii pentru componente PC și telefoane iPhone și nu le-a mai trimis niciun produs.
„Prin ordonanța din data de 23.09.2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și fals informatic în formă continuată și față de doi inculpați pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune în formă continuată.

Din probatoriul administrat a rezultat că în perioada 24.03.2025 – 09.09.2025, un inculpat a postat mai multe anunțuri fictive pe site-ul www.olx.ro, pretinzând că are calitatea de reprezentant al unei societăți cu domeniu de activitate comercializare componente hardware, a emis prin intermediul aplicației SmartBill mai multe facturi falsificate și a indus în eroare, convingând cinci persoane vătămate să efectueze plăți în conturile bancare ale complicilor, constând în contravaloarea unor produse care nu au fost niciodată livrate (plăci video, telefoane mobile marca Apple), generând un prejudiciu total de peste 41.000 de lei.
În cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București arestarea preventivă a inculpatului autor, pe o perioadă de 30 de zile, propunere admisă în cursul aceleiași zile.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au precizat procurorii.












