miercuri, 16 septembrie 2026
spot_imgspot_imgspot_img
Acasă EXCLUSIV Aici face pușcărie primarul fugar Cherecheș! / Ce condiții le-a pus autorităților!

Aici face pușcărie primarul fugar Cherecheș! / Ce condiții le-a pus autorităților!

Primarul infractor Cătălin Cherecheș, care a umilit Ministerul Afacerilor Interne fugind din țară cu pașaportul unei alte persoane, a pus niște condiții clare pentru a accepta extrădarea. Una dintre ele: să execute prima parte din pedeapsă la Aiud!

După ce judecătorii din Germania au dispus extrădarea infractorului fugar Cătălin Cherecheș, primarul a fost preluat, astăzi, de polițiști din România și este escortat spre Penitenciarul Rahova.

Surse spropiate lui Cătălin Cherecheș susțin că acesta a acceptat să fie extrădat, însă a pus niște condiții clare, acceptate de instanță: după perioada de carantină de 20 de zile de la Rahova, Cherecheș va fi dus la Penitenciarul Aiud. Asta, deși, conform Administrației Naționale a Penitenciarelor, infractorul nu domiciliază într-o localitate arondată Penitenciarului Aiud.

Deși judecătorii din Germania au admis extrădarea cu niște condiții clare (să i se respecte drepturile infractorului fugit cu pașaportul vărului), în Penitenciarul Aiud Cherecheș nu va avea parte de suprafața prevăzută de lege, după cum chiar ANP recunoaște, în documentele oficiale, că pușcăria este supraglomerată.

Chiar dacă va sta mai înghesuit, infractorul-edil va avea parte de muncă în afara penitenciarului, de telefon la discreție și de activități relaxante. Și, oricum, nu va sta foarte mult la Aiud, fiindcă din pedeapsă i se scade perioada arestului preventiv, a arestului la domiciliu, precum și perioada petrecută în spatele gratiilor în Germania. Iar după câteva luni, va fi mutat, conform cererii aprobate de autorități, la Baia Mare, unde va executa pedeapsa în regim deschis.

Articolul precedentPoliția Locală Sector 5 – ciumă pentru persoanele cu handicap, mumă pentru „O ciorbă gratis!”
Articolul următorEmblema PNL a profitat din plin de moartea Alexandrei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.