miercuri, 16 septembrie 2026
spot_imgspot_imgspot_img
Acasă ACTUALITATE Arestat pentru evaziune de două milioane de euro

Arestat pentru evaziune de două milioane de euro

Patronul unui magazin GSM a fost arestat, ieri, fiind acuzat de evaziune fiscală de aproape două milioane de euro – faptă în perioada 2019 – 2022, când a vândut telefoane și accesorii în valoare de 9 milioane de euro, fără a plăti taxe și impozite.

Ieri, Tribunalul București a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a dispus luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile față de un afacerist cercetat pentru evaziune fiscală (27 de acte materiale).
„În baza mijloacelor de probă administrate, în sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, faptul că, în scopul calificat al sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, în calitate de administrator în fapt al unei societăți comerciale, a omis, în parte, în raport de activitățile comerciale derulate în perioada octombrie 2019 – decembrie 2021, evidenţierea în actele contabile și în declarațiile fiscale aferente perioadei de raportare 25.01.2020 – 25.03.2022, veniturile realizate în cuantum de 43.361.968 lei din vânzarea de telefoane mobile și accesorii GSM, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 9.345.626 lei (echivalentul a 1.915.322 euro), din care taxa pe valoare adăugată datorată în sumă de 7.995.328 lei (echivalentul a 1.639.284 euro), impozit pe veniturile microîntreprinderilor datorat în valoare de 109.020 lei (echivalentul a 22.342 euro) şi impozit pe profit datorat în valoare de 1.241.278 lei (echivalentul a 253.364 euro).

În cauză, pentru recuperarea pagubei produse bugetului general consolidat de stat, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului, până la concursul sumei de 9.345.626 lei, fiind efectiv instituit asupra a 2 (două) apartamente, un teren în suprafață de 300 mp cu construcție de 88 mp, toate situate pe raza Sectorului 1 București, evaluate la suma de 3.300.000 lei”, au precizat procurorii.

Articolul precedentAU ȘTIUT TOȚI! Serviciile secrete l-au ajutat pe Călin Georgescu, cot la cot cu mafioții! Parchetul General a aflat de la presă de atentatul la siguranța națională!
Articolul următor„Pândarii” lui Piedone Jr., anchetați de Poliția Capitalei, la solicitarea YEET.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.