Asociația care promovează satanismul desemnată de edilul Daniel Băluță să verifice activitatea DGASPC Sector 4 a devenit motiv de scandal într-o ședință a Consiliului Local.
La propunerea edilului Daniel Băluță, The New Pagan Dawn și alte două asociații au ajuns subiect de discuție în ședința Consiliului Local Sector 4, pentru aprobarea unui parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4.




Conform protocolului aprobat de Daniel Băluță, asociațiile conduse de Cosmin Olteanu și de prietenii acestuia ar trebui să se implice activ în rezolvarea problemelor ridicate de copiii aflați în centrele de plasament.

Astfel, potrivit documentelor aprobate de primarul Sectorului 4, reprezentanții asociațiilor respective ar avea mână liberă să efectueze vizite anunțate sau inopinate în toate centrele aflate în administrarea DGASPC Sector 4, în vederea apărării și promovării drepturilor copiilor și tinerilor cu sau fără dizabilități, aflați pe raza sectorului amintit.

În timpul ședinței, însă, consilierii s-au împărțit în două: unii susțineau că o asemenea asociere ar fi benefică, iar alții au declarat că nu vor ca niște adepți ai satanismului să intre în contact cu minorii aflați în grija DGASPC. Până la urmă, proiectul a fost respins, cu 20 de abțineri și 4 voturi împotrivă.







Cosmin Olteanu, care pe unele site-uri susține că este preot satanist, iar pe altele – că este pastor al cultului păgân, conduce, alături de iubitul lui, Asociația Noii Zori Păgâni, care are adepți în toată țara.

Cosmin Olteanu și iubitul acestuia – membri ai Bisericii Păgâne -, dar și prietenii care îi susțin la diferite evenimente, au primit aprobarea edilului Daniel Băluță pentru a se implica activ în problemele copiilor aflați în grija DGASPC Sector 4: să îi viziteze în centrele de plasament, să le ofere consiliere psihologică și să îi îndrume în viață.



În spațiul virtual, Cosmin Olteanu se arată deranjat de faptul că satanismul este înțeles greșit și că acest cult este considerat periculos de unele instituții, cum ar fi, de exemplu, Serviciul Român de Informații.


