„Bombardierul” care a șicanat în trafic un alt șofer, apoi a amenințat polițiștii care au refuzat șpaga oferită a fost trimis în judecată. Yeet.ro a descoperit că unul dintre agenții amenințați de individ a fost în centrul unui scandal de proporții, fiind condamnat pentru abuz în serviciu, apoi achitat, printr-o hotărâre definitivă.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului R.G.C., pentru comiterea infracțiunilor de:
– dare de mită,
– ultraj (două fapte),
– refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice,
– distrugere,
– amenințare.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În data de 19 februarie 2024, inculpatul R.G.C. ar fi promis unor agenți de poliție remiterea unor foloase necuvenite, constând în sume de bani cuprinse între 3.000 lei și 30.000 de euro, pentru ca polițiștii să nu dispună față de acesta măsurile legale, în legătură cu mai multe infracțiuni săvârșite, în aceeași dată, în urmă cu puțin timp (distrugeri provocate unui autoturism cu care s-ar fi șicanat în trafic, acroșarea unui alt autovehicul în parcarea unui mall și refuzul de a i se recolta probe biologice).
Concret, în data de 19 februarie 2024, în timp ce se afla în sediul unei secții de poliție din municipiul Iași unde urma să fie cercetat pentru aspectele menționate mai sus, inculpatul ar fi amenințat doi polițiști cu exercitarea unor violențe fizice, l-ar fi lovit pe unul dintre ei, după care, observând că această abordare nu va duce la nici un rezultat favorabil, acesta din urmă le-ar fi oferit agenților sumele de bani menționate mai sus pentru a nu fi tras la răspundere penală.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză”, a anunțat DNA, astăzi.

Conform documentelor oficiale, unul dintre polițiști, Olăeru, a fost implicat într-un scandal de proporții în 2011, când a fost acuzat de fapte de corupție. Atunci, poliţistul a ajuns în vizorul procurorilor urmare a unei sesizări făcute de o persoană din Iaşi care l-a acuzat că ar lua bani de la şoferi pentru a nu-i opri în trafic. În urma cercetărilor, procurorii au stabilit că, pe 17 martie 2011, Olăeru a oprit în trafic un autoturism marca Cielo în care se afla Alexandru P.


Şoferul circula cu certificatul de înmatriculare reţinut însă, în loc să fie amendat cu patru puncte de penalizare, a fost lăsat să plece mai departe. Conform presei locale, șoferul a declarat anchetatorilor că ar fi scăpat neamendat după ce i-ar fi oferit poliţistului 50 de lei. Fapta de luare de mită nu a putut fi, însă, probată, de aceea Cătălin Olăeru a fost condamnat doar pentru abuz în serviciu. La audieri Olăeru a spus că nu mai știe ce s-a întâmplat când l-a oprit în trafic pe Alexandru P. şi că, din câte își amintește, i-ar fi dat avertisment verbal contraveninentului. În 2013, judecătorii au decis să-l condamne pe Cătălin Ştefănel Olăeru la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru abuz în serviciu.

Hotărârea a fost atacată de polițist, iar instanța superioară a desființat-o, achitându-l pe Olăeru – hotărâre rămasă definitivă. Presa din Iași titra, la momentul respectiv, că polițistul a fost cercetat în primă fază într-un dosar mai mare, care privea corupția de la Poliția Rutieră, în care au fost trimiși în judecată 14 agenți. În urmă cu mai bine de un deceniu, anchetatorii susțineau că polițistul respectiv ar fi urmărit prin oraș șoferii care aveau abateri mai vechi și le-ar fi cerut bani pentru a nu le face dosare penale sau pentru a nu-i amenda – acuzații care nu au putut fi probate în instanță.