Cabral și Andreea Ibacka au trecut prin momente teribile, astăzi, după ce au descoperit că doi dintre câinii lor au dispărut din curtea imobilului în care sunt cazați pe litoral, în zona Mamaia Nord. Din fericire, totul s-a terminat cu bine, în urmă cu doar câteva minute.

Imediat după ce a sesizat dispariția câinilor, Andreea Ibacka a postat pe Facebook următorul mesaj: „AJUTOR!

Așa cum știți că facem de mulți ani încoace, am plecat în concediu alături de copii și căței.

Suntem la mare la MAMAIA NORD – NĂVODARI, iar în cursul acestei nopți 2 dintre cățeii noștri au dispărut din curtea apartamentului în care suntem cazați.

Au îndoit gardul și au săpat pe sub el.

Sunt doi cane corso de culoare neagră, mascul și femelă, bătrâni (8 ani), sterilizați.

Nu sunt agresivi și răspund la numele MAKI și MAYRA.

Unul dintre ei este sub tratament pe viață pentru epilepsie (ce trebuie administrat cât mai rapid).

De la ora 7:45 îi căutăm cu mai multe mașini, însă salvarea lor pare imposibilă fără ajutorul vostru.

Din toată inima noastră vă rugăm să ne ajutați să îi aducem înapoi acasă”.

În urmă cu doar câteva minute, Cabral a scris, pe pagina sa de Facebook: „Suntem efectiv șocați de cum au reacționat oamenii, de cat de repede s-au implicat și-am reușit să dăm de amețiții noștri!

Vă mulțumesc din inima mea de copil pentru tot ajutorul dat, a fost primit și i-am adus acasă pe tembeli.

Mulțumim foarte tare tuturor celor care au sunat și ne-au dat indicii!

Mulțumesc cu aplauze echipei WAVE Residence … oamenii au abandonat treaba și s-au pus pe căutat cu noi, au pieptănat toată Mamaia-Nord până când i-au găsit.

Mulțumim polițiștilor care și-au făcut treaba de nota 100 și s-au implicat și ei doar cum mai vezi prin filme!

Și îi mulțumesc mult și omului care a făcut gardul.

Serios, am trecut prin toate fricile și panicile, vă mulțumesc mult-mult de tot tuturor celor care s-au implicat chiar și cât-de-puțin.

Acum mă apuc să repar gardul. O să fie Marele Zid Chinezesc!

Poliția Română Jandarmeria Română

Da, vedeți bine, Andreea Ibacka e în portbagaj cu ei…”