Un bărbat și o femeie au fost găsiți morți, într-o locuință din Sectorul 4 al Capitalei și, întrucât amble cadavre aveau urme de violență, polițiștii încearcă să elucideze dacă cei doi au fost asasinați sau este vorma despre o crimă urmată de sinucidere.
„La data de 19 iulie 2024, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 16 Poliție au fost sesizați prin sistem 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că mătușa sa, domiciliată la o adresă din Sectorul 4, nu mai răspunde la telefon.
Polițiști din cadrul Secției 16 s-au deplasat la fața locului și au solicitat în sprijin un echipaj de descarcerare, care a reușit să deblocheze ușa, aceasta fiind asigurată pe interior.
După patrunderea în locuință, au fost identificate două cadavre, unul aparținând unui bărbat, iar celălalt aparținând unei femei, ambele prezentând urme de violență.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, înpreună cu Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, a precizat Poliția Capitalei.