Amendată pentru că i-a făcut cu ou și cu oțet pe polițiștii care i-au luat permisul, fiindcă gonea cu o viteză de trei ori mai mare decât cea legală, Diana Șoșoacă încearcă să scape de sancțiune, deși în primă instanță a pierdut procesul. Acum, înarmată cu probe, avocata e pregătită să-i mănânce de vii, în justiție.

Avocata Diana Șoșoacă a contestat amendat primită în urmă cu un an, însă judecătorii i-au respins cererea. „Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect „plângere contravenţională”, formulată de petenta IOVANOVICI ŞOŞOACĂ DIANA, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. ILFOV, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PIFW nr. 0354492 din data de 10.03.2024. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 05.12.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a decis judecătoria.

Luna trecută, însă, Diana Șoșoacă a atacat hotărârea, iar procesul o ia de la capăt, la instanța superioară, unde avocata este pregătită să-i mănânce cu fulgi cu tot pe polițiștii care i-au luat „carnetul”.
Pe 10 martie 2024, Diana Șoșoacă a fost amendată cu 1.000 de lei de polițiștii rutieri din Ilfov, pentru tulburarea liniștii publice, după ce s-a luat la ceartă cu agenții care au oprit-o în trafic și i-au reținut permisul de conducere pentru că a condus cu o viteză aproape triplă față de cea legală.

„Având în vedere afirmațiile și expresiile proferate, la adresa polițiștilor rutieri, de către femeia sancționată la data de 10 martie a.c., pentru depășirea limitei maxime de viteză, polițiștii rutieri din Buftea au aplicat persoanei respective sancțiunea contravențională cu amendă în valoare de 1.000 de lei (…) pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, a transmis IPJ Ilfov, în comunicatul emis în urmă cu un an.

Conform libertatea.ro, Diana Șoșoacă a fost prinsă de radar în timp ce conducea cu 110 km/h pe un drum cu limita maximă de 40 km/h. Polițiștii au amendat-o cu 1.485 de lei și i-au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile. În timp ce polițiștii erau în mașină și completau documentele, Diana Șoșoacă a intrat live pe Facebook, a mers la mașina lor, i-a insultat, ameninţat și i-a acuzat că au fost „puși de sistem să facă presiuni”.
Șoșoacă i-a numit pe agenți „slugile sistemului”, „nenorociți” și i-a acuzat că vor să o oprească din campania electorală. „Vai de mama voastră de slugi! Slugile sistemului sunteți (…) Cum îmi spui tu mie că am depășit viteza când mergeam bară la bară? Fir-ar mama voastră de nenorociți ce sunteți”, a spus Șoșoacă.