Lia Savonea a adus României o condamnare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO): astăzi, fostul judecător Cristi Dănileț a demonstrat că a fost cenzurat abuziv și că a fost sancționat ilegal de CSM, condus la momentul respectiv de Lia Svonea.
Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a decis astăzi că, deși sunt supuși unei obligații generale de rezervă, magistrații pot comenta public, inclusiv pe rețelele sociale, subiecte de interes general, spune, potrivit Agerpres, Nicoleta Popescu, avocata care l-a reprezentat pe Cristi Danileț la Strasbourg.


În anul 2021, Cristi Danileț (la acea vreme încă judecător, a ieșit la pensie în ianuarie 2024) a dat România în judecată la CEDO, după ce a fost sancționat în anul 2019 de CSM (condus atunci de Lia Savonea) pentru postarea a două mesaje pe Facebook.

„Marea Cameră a decis menținerea soluției pronunțate anterior de CEDO, care decisese în favoarea libertății magistraților de a se exprima public pe probleme de interes general, condamnând încercările sistemului judiciar român de a-i sancționa disciplinar. Hotărârea de azi clarifică faptul că, deși sunt supuși unei obligații generale de rezervă, magistrații pot comenta public, inclusiv pe rețelele sociale, subiecte de interes general. Hotărârea pronunțată astăzi este definitivă. Standardele stabilite de Marea Cameră vor avea efect obligatoriu, de lege pentru toate cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv România. Hotărârea Marii Camere reprezintă un moment-cheie în jurisprudența CEDO privind articolul 10 și statutul magistraților, având potențialul de a consolida sau redefini standardele europene referitoare la libertatea de exprimare a judecătorilor și procurorilor în societățile democratice. Cazul privește libertatea de exprimare a unui judecător și modul în care statul poate sau nu poate sancționa magistrații pentru opiniile exprimate în spațiul public“’, a declarat Nicoleta Popescu, avocata lui Cristi Dănileț, potrivit Agerpres.


Astfel, Curtea a confirmat că România a încălcat în cazul lui Danileț articolul 10 privind libertatea de exprimare din Convenția europeană a drepturilor omului.
Fostul judecător nu a solicitat daune morale statului român.
CEDO a stabilit că sancționarea disciplinară a fostului judecător a fost disproporționată și că exprimările sale vizau chestiuni de interes public, precum funcționarea justiției și statul de drept.
Mai mult, hotărârea stabilește standardul minim obligatoriu pentru toate statele membre ale Consiliului Europei, atunci când reglementează condițiile în care libertatea de exprimare a magistraților poate fi restrânsă.
Hotărârea are efect obligatoriu pentru toate cele 46 de state membre ale Consiliului Europei.













