YEET.ro prezintă probe incredibile, care sugerează că interlopul a fost omorât cu zile, de sistemul din România. Probe prezentate chiar de autorități, dar băgate sub preș de „presa liberă”.

Administrația Națională a Penitenciarelor a emis un comunicat de presă cu iz de autodenunț, în care recunoaște că nu a respectat procedurile în cazul lui Laurențiu Duduianu, alias Ciprian Pian.

În plin scandal al asasinilor în halate albe de la Spitalul Pantelimon, ANP (Administrația Națională a Penitenciarelor) a dezvăluit două lucruri șocante, în cazul deținutului Laurențiu Duduianu: că Ambulanța NU a trimis un medic – deși existau indicii că acesta a suferit un infarct – și că l-au pus să meargă pe picioarele lui până la autospecială, deși protocoalele medicale spun clar că acest lucru era strict interzis.



Cu toate că de obicei nu face acest lucru, ANP a ținut să precizeze încă de la început, în comunicat, că mortul era condamnat pentru tentativă de omor. Pentru a sugera, din start, că mortul e unul care a comis o tentativă de crimă, așa că ar fi intervenit și karma în cazul lui. În niciunu alt caz similar, ANP nu a precizat infracțiunea pentru care se afla în detenție protagonistul evenimentului.
În același comunicat, ANP precizează, din dorința de a se disculpa, că deținutul care acuza un infarct a mers pe picioarele lui până la ambulanță. Lucru total interzis! Pentru că până și cei mai proști oameni purtători de halate albe știu că primul lucru ce trebuie făcut în cazul unei persoane cu atac de cord este ca aceasta să fie întinsă pe sol și, evident, transportată cu targa, pentru a nu mai depune un efort ce i-ar putea fi fatal.

Și, pentru ca autodenunțul autorităților să fie complet, ANP afirmă în același document că, deși Laurențiu Duduianu avea toate simptomele unui infarct, a fost chemată o ambulanță FĂRĂ MEDIC!!!

„Vineri, 06 iunie 2025, in jurul orei 23.30, o persoană privată de libertate în vârstă de 36 de ani, incarcerată la Penitenciarul Bucuresti-Jilava, condamnată la 3 ani 8 luni de închisoare pentru tentative de omor, a acuzat stare de rău, durere în piept și respirație greoaie, motiv pentru care a fost prezentată la cabinetul medical al unității, unde i-au fost administrate pastile.

După aproximativ 15 minute, a revenit la cabinetul medical cu dureri mai mari în piept, în această situație fiind solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță, prin apelarea Serviciului Unic de Urgență 112. În urma efectuării unui EKG, echipajul ambulanței a decis prezentarea persoanei private de libertate la spital”, afirmă ANP.

Mai mult, deși protocoalele medicale impun ca persoanele suspectate de infarct miocardic trebuie să stea întinse, deci transportate cu targa, angajații ANP recunosc, fără mustrări de conștiință (?), că l-au trimis pe deținut pe picioarele lui la autospecială!!!

„Menționăm că persoana privată de libertate nu a avut nevoie de sprijin pentru a se deplasa sau a urca în ambulanța SMURD, fiind pe deplin conștientă, comunicând cu personalul medical”, recunoaște ANP, într-un document oficial.
În condițiile în care secundele fac diferența dintre viață și moarte în cazul unui infarct, reprezentanții ANP afirmă că, după O ORĂ (!!!), când deținutul a intrat în ambulanță, trimis pe jos, pe picioarele lui, deși exista riscul să moară, acesta a intrat în stop cardio-respirator, după care a fost solicitată o ambulanță CU MEDIC.

„În jurul orei 00:33, la ieșirea din unitate, în postul de control al accesului, aflându-se în ambulanța SMURD a intrat în stop cardiorespirator, moment în care cadrele medicale SMURD au început manevrele de resuscitare și a venit un al doilea echipaj de ambulanță, cu medic”, afirmă ANP.
În mod normal, manevrele de resuscitare durează aproximativ 45-50 de minute, în toate cazurile. Chiar și în cazul în care o persoană este împușcată în cap și nu există șanse reale de supraviețuire. Pentru că așa prevede legea, manevrele continuă. După care se declară decesul.
În cazul lui Laurențiu Duduianu, decesul a fost declarat la 01.38. De unde rezultă că, teoretic, acesta a murit la 00.50-01.00, însă, conform protocolului, au fost continuate manevrele. Iar decesul a fost declarat în acte la 01.38.
„În pofida eforturilor depuse, decesul a fost declarat la ora 01:38. Conform legislației în vigoare, s-a procedat la informarea membrilor familiei persoanei private de libertate, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate și aș Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu”, a mai precizat ANP.







Așadar, deținutul a acuzat un infarct la 23.30.
La 23.45 a revenit la medic, acuzând o stare mai gravă.
Polițiștii ANP de la Jilava au chemat o ambulanță, care a mers la eveniment FĂRĂ MEDIC.
La 00.33, la mai bine de o oră după ce a anunțat că a făcut infarct, Laurențiu Duduianu a fost trimis pe jos, pe picioarele lui, la ambulanță!
După efortul depus, deținutul a murit.
Ca să se acopere cu acte, autoritățile au chemat și un medic. Nu ca să-l salveze, pentru că dacă ar fi vrut să facă acest lucru, ar fi trimis de prima dată un doctor.
Medic care a constatat decesul, la mai bine de două ore după ce deținutul a acuzat primele simptome ale infarctului.




