Decizie de ultimă oră, în dosarul în care Horațiu Potra, liderul mercenarilor angajați să îl păzească pe Călin Georgescu, a scăpat de controlul judiciar, în dosarul în care este acuzat de deținere de arme albe, pentru organizarea unei acțiuni de destabilizare, în Capitală.
„Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti împotriva încheierii penale nr. 162 din data de 10.12.2024, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti. Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Potra Horațiu şi Lup Andrei-Florin, împotriva încheierii penale nr. 162 din data de 10.12.2024, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti, pe care o desfiinţează în tot şi rejudecând: Respinge ca nefondată propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile faţă de inculpaţii Potra Horațiu şi Lup Andrei-Florin. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatori, în cuantum de 250 lei, fiecare, rămân în sarcina statului şi vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.12.2024”, a decis Tribunalul Prahova, în urmă cu doar câteva minute.
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş și fost luptător în Legiunea Străină, a fost reținut în timp ce venea spre București, alături de alți 19 mercenari, având în mașini arme de foc, macete, săbii și pumnale, dar și o dronă, conform Parchetului General. Procurorii spuneau că armele ar fi urmat să fie folosite pentru instigarea unor persoane la comiterea de infracțiuni în „întruniri publice neautorizate”.