Astăzi, Tribunalul Harghita a admis propunerea formulată de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Tg. Mureș, într-un dosar de urmărire penală în care inculpați sunt Barti Tihamér – vicepreședinte al CJ Harghita și Kurkó András – şef adjunct în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Harghita.

„În perioada 02 iulie 2024 – 01 august 2024, inculpatul Barti Tihamer, în calitatea de președinte regional al unei formațiunii politice și vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita, și-ar fi exercitat influența asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), pentru efectuarea demersurilor necesare în vederea promovării temporare (până la data de 31 decembrie 2024) a inculpatului Kurko Andras, în funcția de șef administrație adjunct A.J.F.P. Harghita, astfel încât, în virtutea funcției respective, acesta din urmă să îi ofere informații nedestinate publicității din cadrul A.N.A.F, în scopul creării pentru sine sau pentru altul a unor avantaje reprezentate de interese economice.
În perioada 07 mai 2024 – 12 noiembrie 2024, inculpatul Kurko Andras, în calitatea menționată, la cererea inculpatului Barti Tihamer, ar fi permis accesul acestuia la informații nedestinate publicității, referitoare la activitatea fiscală a 10 societăți comerciale, informații pe care inculpatul Kurko Andras le-ar obținut în virtutea funcției, prin accesarea bazelor de date aflate la dispoziția instituției fiscale în cadrul căreia își desfășura activitatea, în scopul obținerii pentru sine a unui folos nepatrimonial, respectiv a promovării temporare în funcția publică vacantă de șef administrație adjunct A.J.F.P. Harghita, concomitent cu obținerea de către inculpatul Barti Tihamer a unor foloase necuvenite rezultate din valorificarea informațiilor obținute.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
De asemenea, procurorii au propus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura preventivă a arestării preventive pe o perioadă de 30 zile față de inculpatul KURKO ANDRAS.
Facem precizarea că la data de 12 februarie 2025, Tribunalul Harghita a admis propunerea procurorilor anticorupție și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpaților BARTI TIHAMER și KURKO ANDRAS”, a precizat DNA.


Potrivit soluției pe scurt a Tribunalului Harghita, a fost dispusă „arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 12.02.2025, până la data de 13.03.2025, inclusiv, a inculpatului Barti Tihamer (), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (…), respectiv fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

De asemenea, după ce în luna decembrie Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus cercetarea lui Kurkó András sub control judiciar, tot astăzi, în cadrul aceleași sentințe a Tribunalului Harghita s-a înlocuit „măsura controlului judiciar a inculpatului Kurko Andras (), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (…) cu măsura arestării preventive, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”. Măsura arestului preventiv este executorie și poate fi contestată în termen de 48 de ore.