Ieri, polițiștii de la Biroul Agresiuni Sexuale au reținut un bărbat, Cristian Constantin Darie, care în decembrie 2023 a agresat sexual o minoră, într-un tramvai care circula prin Sectorul 4.
„La data de 29 ianuarie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale au reținut un bărbat, în vârstă de 46 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală. Cercetările au fost declanșate la data de 11 decembrie 2023, când polițiștii Biroului Agresiuni Sexuale au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.00, fiica lui minoră, în vârstă de 15 ani, ar fi fost atinsă în repetate rânduri într-o zonă intimă, de către un bărbat, în timp ce se afla într-un tramvai, pe un traseu din Sectorul 4. Astfel, în urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că bănuit de comiterea faptei este un bărbat, în vârstă de 46 de ani. La data de 29 ianuarie 2024, bărbatul a fost audiat, iar în baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, față de cel în cauză a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, a precizat Poliția Capitalei.

„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în dosarul de urmărire penală nr. 5479/159/P/2023 privind pe inculpatul Darie Cristian – Constantin. În baza art. 226 alin. (1), (2) C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 202 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului Darie Cristian – Constantin, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.01.2024 până la data de 27.02.2024 inclusiv. În baza art. 230 C. proc. pen., se emite mandat de arestare preventivă pentru inculpatul Darie Cristian – Constantin. Administraţia locului de deţinere unde va fi încarcerat inculpatul are obligaţia de a face aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin. (4) – (7) C. proc. pen. În baza art. 275 alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. (6) C. pr. pen., cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 340 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti şi rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 29.01.2024, ora 19:55”, este menționat pe portalul instanțelor de judecată.
Foto: https://capsunarita.ro/2017/08/01/m-a-prins-un-tip-de-cur/