Așchia nu sare departe de trunchi: un subcomisar din Poliția Română, fiu de fost comisar, actualmente PNL-ist penal, a fost arestat, după ce a fost prins în flagrant luând mită.
Trimis în spatele gratiilor de DNA, Iulian Alexandru Georgescu a contestat, ieri, măsura preventivă.

„La începutul lunii octombrie 2024 și în luna februarie 2025, suspectul Georgescu Iulian Alexandru, (ofițer de poliție, subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice), i-ar fi pretins unui administrator de societate comercială (martor), prin intermediul suspectului P.D.G., diferite sume de bani (inițial s-a solicitat o sumă neprecizată, apoi 4.000 – 5.000 euro, ulterior suma fiind majorată la 6.000 euro) lăsând să se creadă că are influență asupra unui alt ofițer de poliție, coleg al suspectului, și asupra unui magistrat și că va interveni pe lângă aceștia, promițând că îi va determina să acționeze astfel încât să se dispună o soluție favorabilă într-un dosar penal în care omul de afaceri era cercetat penal.
La data de 04 iunie 2025, suspectul Georgescu Iulian Alexandru ar fi primit, prin intermediul celorlalți doi suspecți, de la omul de afaceri, jumătate din suma solicitată, respectiv 3.000 euro, în baza pretinderii descrise anterior.
În perioada martie – aprilie 2026, în mod repetat, suspectul Georgescu Iulian Alexandru ar fi pretins din nou, prin intermediul suspectului P.D.G., suma de 3000 euro (restul rămas din suma totală pretinsă inițial) de la același om de afaceri, iar în data de 29 aprilie 2026, a primit, prin intermediul suspectului, suma de 3000 euro, în scopul anterior menționat, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, precizează DNA.

Conform publicației Gazeta Nouă, tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat din partea liberalilor la Primăria Vădastra. Cristian Georgescu (foto centru) este şi el fost ofiţer, la Garda Financiară, iar în 2019 a fost condamnat la închisoare cu suspendare, în dosarul devalizării fostei echipe FC Caracal. În 2024, acesta se fotografia alături de fruntaşii liberali Gigel Ştirbu şi Emanuel Oproiu. Totodată, pe contul său de Facebook se găsesc fotografii în care acesta este alături de fostul candidat la prezidenţiale Nicolae Ciucă.












