Elisabeta Valentina Stancu – polițista devenită recent penală, după ce a fost condamnată la șase ani de pușcărie pentru complicitate la răpire și tortură și falsificare de documente oficiale – i-a „lucrat” pe procurori ca la carte, cu niște minciuni care, teoretic, ar trebui să-i aducă alți câțiva ani de închisoare.

Elisabeta Valentina Stancu, care era amanta șefului ei de la Secția 16, liderul de sindicat Viorel Șeicaru, a depus o plângere penală pentru hărțuire, împotriva unui jurnalist de la publicația SpyNews.ro, fiindcă respectivul scrisese mai multe articole despre infracțiunile comise de ea.

Detalii despre caz, în articolul de mai jos:
Ca să-i prostească pe procurori și să obțină trimiterea în judecată a redactorului, prin fabricarea unor probe false, polițista Elisabeta Valentina Stancu a susținut că jurnalistul de la SpyNews.ro ar fi urmărit-o la Curtea de Apel București și ar fi pozat-o fără acordul ei. Și, în sprijinul afirmațiilor sale, a depus la dosar mai multe fotografii.

Mai mult, polițista penală a susținut în plângerea depusă la parchet că îi este teamă pentru viața ei, deoarece jurnalistul i-at fi aflat adresa, din dosarul în care era judecată pentru tortură.


Problema penalei cu epoleți care este specializată în falsificarea probelor este că imaginile depuse la dosar nu au fost realizate de niciun jurnalist SpyNews.ro, ci de un reporter de investigații de la ziare.com, care, de altfel, a și precizat că el este autorul fotografiilor. SpyNews.ro preluase fotografiile, citând sursa. Iar Valentina Elisabeta Stancu a afirmat că jurnalistul SpyNews.ro a urmărit-o și i-a făcut pozele de mai jos.
(Sursa imaginilor, în link-ul de mai jos)
Așadar, cu bună știință, Valentina Elisabeta Stancu a făcut o plângere penală, fabricând probe – faptă pentru care jurnalistul hărțuit de penalii de la Secția 16 a anunțat deja că va formula plângere.
„Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, prevede legea.

„Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”, se mai precizează în Codul Penal.

Elisabeta Stancu a fost condamnată pentru complicitate la lipsire de libertate și tortură și pentru falsificarea de probe, menite să îl salveze pe amantul ei, Viorel Șeicaru, care îi conducea la momentul respectiv agenții de la Secția 16.
În dosarul torționarilor de la Secția 16, procurorii precizau că: „Șeicaru Viorel-Constantin, Lupu Răzvan-Viorel, Radu-Mihai Patrik-Alexandru, Nine Dorin, Dăogaru George-Alexandru, Stancu Elisabeta-Valentina, agenți de poliție în cadrul Secției 16 Poliție București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu agenții, având asupra lor armamentul din dotarea Poliției Române (spray iritant lacrimogen, tomfă, pistol, cartușe), l-au lipsit în mod ilegal de libertate pe Ghiorghe Mihai Ionuț în intervalul aproximativ 01.45 – 02.30. (…) Ghiorghe Mihai Ionuț a fost introdus încătușat în autospeciala de poliție marca Dacia Logan MAI , condusă în seara respectivă de către ag. Lupu Viorel Răzvan.

(…)
În continuare, Șeicaru Viorel, Lupu Viorel Răzvan, Radu Mihai Patrik, Dăogaru George Alexandru și Nine Dorin l-au întins pe pământ în poziția decubit dorsal și au început să îl lovească cu tonfele și cu bocancii, timp în care Stancu Elisabeta Valentina a rămas lângă una dintre autospecialele de poliție”.

Potrivit procurorilor, Mihai lonuț Ghiorghe (foto jos) a declarat: „Mă loveau peste corp, în zona coastelor, a mâinilor, a degetelor de la mâini și a picioarelor. Toți agenții care mă loveau erau bărbați. Unul dintre polițiștii cei tineri mi-au scos adidașii, după care agenții m-au lovit cu tomfele peste tălpi.

Eu le ceream să înceteze, iar polițistul mai în vârstă mi-a replicat că dacă nu îmi cer scuze, nu se vor opri. Eu am întrebat atunci pentru ce să îmi cer scuze. Rețin că m-au întors și pe burtă, continuând să mă lovească și, la un moment dat, mi-au scos cătușele […] La un moment dat, pentru a se opri, mi-am cerut iertare de la polițiști, obligat practic de aceștia”.

Procurorii notează: ”În continuare, Ghiorghe Mihai lonuț a detaliat că Șeicaru Viorel a urinat pe el, mai exact pe brațul său stâng și pe tricoul pe care îl purta, spunându-i în același timp: Vezi, mă, ce poate să facă Poliția Română?”

Sentința instanței:
V. 1. În baza art. 205 alin. 1 și 3 lit. a C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamna inculpata Stancu Elisabeta Valentina la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată Ghiorghe Ionuț Mihai). În temeiul art. 66 alin. (1) și (3) C.pen. aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C.pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), conform art. 65 alin. (3) C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 2. În baza art. 48 alin. 1 C.pen., rap. la art. 282 alin. 1 lit. b C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamna inculpata Stancu Elisabeta Valentina la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de complicitate la tortură (persoană vătămată Ghiorghe Ionuț Mihai). În temeiul art. 66 alin. (1) și (3) C.pen. aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C.pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), conform art. 65 alin. (3) C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 3. În baza art. art. 321 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamna inculpata Stancu Elisabeta Valentina la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de fals intelectual. În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contope?te pedepsele principale aplicate prin prezenta sentin?ă, aplică pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care se adaugă un spor obligatoriu de 2 ani închisoare, inculpata Stancu Elisabeta Valentina urmând a executa în final pedeapsa de 6 (?ase) ani închisoare. Pedeapsa se executa în regim de deten?ie. În temeiul art. 45 alin. (1) C.pen., aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen.. În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la art. 65 alin. (1) și (3) și art. 66 alin. (1) lit. a și b C.pen., interzice inculpatei aceleași drepturi, cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (3) C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală rezultantă privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 72 alin. 1 cod penal, deduce din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatei perioada reţinerii dispuse faţă de aceasta, de la data de 03.03.2021, până la data de 04.03.2021”.