Polițiștii trimiși să lucreze „în condiții optime” la festivalul „Beach, Please!” au fost umiliți în ultimul hal de organizatori, care le-au oferit apă expirată și condiții ca la șatră.


La scurt timp după ce festivalul „Beach Please!” s-a încheiat, sindicaliștii din Poliție au reclamat faptul că organizatorii nu ar fi oferit condiții optime de muncă pentru polițiștii și jandarmii prezenți la eveniment. Ca urmare, reprezentanții instituțiilor de forță ale satului nu ar fi avut apă, pentru hidratare, iar audierile s-ar fi făcut în condiții improprii.

Șeful are întotdeauna dreptate!
Imediat, IPJ Constanța a transmis, prin structura de presă, un comunicat în care s-a menționat că polițiștii au avut apă suficientă, iar dacă s-au luat declarații pe capota mașinilor, acest lucru s-a făcut numai atunci când a fost necesar. Ce spune IPJ Constanța: „Toți polițiștii prezenți în serviciu, precum și cei din structurile operative care acționează în această perioadă pe litoral, au beneficiat de resurse adecvate de apă, asigurându-se astfel hidratarea necesară în condițiile de caniculă. Referitor la organizarea logistică și condițiile de audiere a persoanelor, menționăm că, în cadrul evenimentului, au fost amenajate spații specifice pentru desfășurarea acestui tip de activități, în condiții de siguranță și profesionalism. În cazul în care s-au efectuat audieri în locuri neconvenționale, acestea au fost determinate de necesitatea operativă și de contextul specific al evenimentului, nu de lipsa resurselor sau a organizării”.



Apa plată era expirată de aproape o lună
Surse din Poliție au dezvăluit că polițiștii au primit sticle cu apă plată de la organizatori, însă produsele respective era expirate. Potrivit datei înscrise pe sticlele de apă, acestea fuseseră îmbuteliate în data de 27 iunie 2023 și expiraseră în 26 iunie 2024, adică luna trecută. Totodată, audierile s-au făcut pe capotele mașinilor în mod uzual, însă acestea nu ar fi fost singurele probleme de organizare.





Anchete în cort, fără lumină
Totodată, polițiștii care supravegheau zona VIP au fost nevoiți să-l ajute pe singurul agent de pază desemnat să-i caute pe festivalieri de droguri și alte obiecte interzise, deși nu acesta era rostul lor acolo. Chiar și așa, spun polițiștii, controalele au fost făcute mai degrabă superficial, în condițiile în care zona respectivă nu era luminată, motiv pentru care s-ar fi făcut la lumina exclusivă a lanternelor.
