Cosmin Olteanu și iubitul acestuia – membri ai Bisericii Păgâne -, dar și prietenii care îi susțin la diferite evenimente, au primit aprobarea edilului Daniel Băluță pentru a se implica activ în problemele copiilor aflați în grija DGASPC Sector 4: să îi viziteze în centrele de plasament, să le ofere consiliere psihologică și să îi îndrume în viață.


Cosmin Olteanu, care pe unele site-uri susține că este preot satanist, iar pe altele – că este pastor al cultului păgân, conduce, alături de iubitul lui, care, de altfel, i-a oferit și inelul de logodnă, Asociația Noii Zori Păgâni, care are adepți în toată țara.







The New Pagan Dawn și alte două asociații au solicitat, la finele anului trecut, primarului Sectorului 4, aprobarea unui parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, care a fost acceptat de edilul Daniel Băluță.









Conform protocolului aprobat de Daniel Băluță, asociațiile conduse de Cosmin Olteanu și de prietenii acestuia ar trebui să se implice activ în rezolvarea problemelor ridicate de copiii aflați în centrele de plasament. Astfel, potrivit documentelor aprobate de primarul Sectorului 4, reprezentanții asociațiilor respective ar avea mână liberă să efectueze vizite anunțate sau inopinate în toate centrele aflate în administrarea DGASPC Sector 4, în vederea apărării și promovării drepturilor copiilor și tinerilor cu sau fără dizabilități, aflați pe raza sectorului amintit.







În spațiul virtual, Cosmin Olteanu se arată deranjat de faptul că satanismul este înțeles greșit și că acest cult este considerat periculos de unele instituții, cum ar fi, de exemplu, Serviciul Român de Informații.




