Gabriela Lucuțar, alias „Regina Întunericului”, i-a declarat război în instanță „Sexy-dezvoltatoarei” Irina Plăcinschi, încercând să o execute silit pe aceasta. În tot acest scandal, Anamaria Prodan, care a prietenă și cu una, și cu cealaltă, e la mijloc și se pare că n-a reușit să le împace.

Gabriela Lucuțar și Irina Plăcinschi, care până nu demult se pozau alături de prietena comună, „sora” Anamaria Prodan, afirmând că sunt „Forever friends”, au ajuns la cuțite, din cauza banilor.

Războiul a fost declarat de Gabriela Lucuțar, alias „Regina Întunericului”, care a dat-o în judecată de Irina Plăcinschi, solicitând executarea silită a acesteia.

Se pare că Anamaria Prodan, care este prietenă cu ambele, nu a reușit să le împace, fiindcă și Irina Plăcinschi a deschis un proces, în care a cerut ca instanța să anuleze contractul semnat cu „Regina Întunericului”.

De asemenea, în încercarea de a stopa executarea silită, Irina Plăcinschi a cerut, într-un alt dosar, ca acțiunea să se oprească până la finalizarea procesului în care a solicitat anularea contractului, iar zilele trecute obținut suspendarea executării.

„Admite cererea de suspendare a executării silite, cerere formulată de către contestatoarea PLACINSCHI IRINA MAGELONA în contradictoriu cu intimata LUCUŢARU GABRIELA FLORENTINA. Dispune suspendarea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 357/2023 al BEJ Radulescu Andrei-Liviu până la soluţionarea contestaţiei la executare ce formează obiectul dosarului înregistrat sub numărul 6272/245/2024. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Iaşi. În temeiul prevederilor art. 413 alin.1 punctul 1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 6129/3/2024, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Stabileşte termen de verificare a măsurii suspendării la 30.12.2024. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Iaşi”, a decis instanța.

Dezvăluirile Yeet.ro, confirmate de Gabriela Lucuțar în mai multe podcast-uri

Recent, Yeet.ro a dezvăluit, în premieră, faptul că „Regina Întunericului” a decis să pună punct căsniciei – fapt confirmat ulterior de aceasta, în mai multe podcast-uri.

Afacerista Gabriela Lucuțar, alias „Regina Întunericului”, care deține o firmă de pompe funebre și a participat la emisiunile „Chefi la cuțite” și „Imperiul Leilor”, a cerut desfacerea căsătoiei, custodia celor trei copii, precum și împărțirea averii.


În replică, soțul afaceristei a depus o cerere în care a cerut fix aceleași lucruri. Astfel, judecătorii au decis să admită solicitarea bărbatului, cu o condiție: să achite taxa de timbru aferentă: 142.000 lei. Adică peste 28.000 de euro. Iar taxa de timbru stabilită de instanță relevă faptul că averea pe care cei doi o au de împărțit este una uriașă: 14 milioane de lei, adică 2,7 milioane de euro.

Ulterior, „Regina Întunericului”, a decis să retragă cererea de divorț, iar soțul a renunțat la acțiunea de partaj. „Ia act de renunţarea reclamantei la cererea, având ca obiect divorţ. Ia act de renunţarea pârâtului la cererea reconvenţională. Ia act nu s-au solicitat cheltuieli de judecată”, a decis instanța, în procesul de divorț deschis de Gabriela Lucuțar.
Însă cei doi nu s-au împăcat, ci, la scurt timp, au divorțat la notar – semn că au renunțat la acțiunea în instanță doar pentru a evita taxa de timbru uriașă, de peste 28.000 de euro.