Paul Ciprian Pintea, un infractor dovedit de instanță, a fost ales senator de capetele luminate care au votat POT. Firul divin nu s-a rupt din cauza condamnării, așa că domnul infractor face, în prezent, legi.

Fără a comenta în vreun fel trecutul și prezentul infracțional al senatorului POT, prezentăm mai jos niște documente, din care fiecare înțelege ce vrea. Cine „ânțele-ge”…




https://www.facebook.com/alunita.voiculescu
„Tot circulă de ieri pe aici o postare despre domnul acesta, Paul Ciprian Pintea, care este senator POT începând din decembrie trecut şi ne face legi în două domenii de mare responsabilitate şi importanţă pentru noi toţi: Buget-Finanțe-Bănci și Transporturi-Infrastructură. În postare (pe care o las în comentarii, pentru conformitate), se spune că domnul are doar 8 clase şi deja două dosare penale pentru conducere fără permis. Ceea ce nu mă miră, pentru că ştiu ce faună a ajuns să populeze Parlamentul României şi ce fel de oameni s-au adunat sub umbrela suveranistă de la noi, reprezentanţi după chipul şi asemănarea celor care i-au votat. Recunosc că nu mă miră nici judecând după fotografia domnului, oricât de politically corectă aş încerca să fiu şi să nu judec după aparenţe, nici lombrosian, dar se vede hăul în ochişorii domnului…

Ceea ce mă miră, însă, este CV-ul pe care îl afişează domnul Pintea pe site-ul Senatului. Şi nu, nu o să mă iau aici de nivelul precar de cunoaştere a regulilor de scriere, ci de semnificaţia celor scrise acolo. Am văzut mii de CV-uri la viaţa mea, fără nicio exagerare (pe vremea când lucram ca director al unei companii de IT şi angajam şi pentru filiala de aici, şi pentru firma-mamă din Franţa), deci chiar am căpătat destulă experienţă în remarcat detalii şi citit printre rânduri.
În CV, domnul pretinde că ar fi absolvit totuşi liceul şi că are diplomă de bacalaureat. Însă, dacă e adevărat că s-a născut la data găsită pe Wikipedia, 2 noiembrie 1987, ar fi început liceul la nici 13 ani împliniţi – ceea ce, mai ales în vremuri în care nu exista clasa pregătitoare, era cam exclus. Deci ori nu e bună data de naştere, ori e o minciună cu liceul ăla şi a calculat greşit data la care ar fi trebuit să intre la liceu – ceea ce nu ar fi chiar imposibil, dacă o avea într-adevăr 8 clase (sau chiar 7 clase, căci cam atâtea ar fi avut timp să absolve până în 2000).

Cursurile acelea online pe care le-ar urma acum sunt de fapt un praf în ochi. Business Academy e de fapt un centru de pregătire pentru certificări Cambridge un pic mai spilcuit, iar Academic Singles… ei bine, aici cred că mai apare o problemuţă, pentru că Academic Singles este de fapt un site de matrimoniale. Pentru parteneri înalt educaţi, cică, ahahahah, fix profilul domnului Pintea Nu am habar cum a ajuns să-i scape acest nume de site în CV, dar iată că s-a întâmplat.
Apoi se mai ridică nişte întrebări cu privire la experienţa domnului. Pentru că prima angajare menţionată în CV are loc în 2013. Adică la 9 ani după ce a terminat liceul. Ar fi interesant de aflat ce a făcut în acei 9 ani, de fapt, pentru că mă îndoiesc că a stat pe banii părinţilor. Dar cred că în anii aceia se află explicaţia pentru care domnul a fost considerat potrivit pentru comisia de Buget-Finanţe-Bănci. Dacă aş fi ziarist, aş căuta mai mult – dar nu sunt, tot ce scriu aici e speculaţie personală bazată pe informaţii publice găsite cu Google.
De la firma respectivă (unde presupun că a fost ceea ce înainte de Revoluţie se numea „CTC-ist” şi e ceva gen domnul ăla de la CFR care ciocăneşte şinele să audă dacă sună în regulă) a plecat în 2018, ca să se facă, chipurile, administrator de P.F.A. Ceea ce iar mi se pare o prostie, pentru că P.F.A. înseamnă „Persoană Fizică Autorizată” şi mi se pare un pic cam aiurea să zici că eşti administrator la tine însuţi.
Cât despre pomposul domeniu de activitate declarat, „Transport internaţional de bunuri şi persoane”, eu cred că omul a fost şofer de TIR, dovadă şi acele multe categorii de permis de conducere declarate mai jos în CV: „A, B, C, E”. În fine, şi aici e o greşeală, pentru că nu există categoria de permis „E”, există doar „CE”, care îţi dă voie să conduci „ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria C şi o remorcă sau semiremorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg” – adică camioane de transport marfă. Deci cel mai probabil a făcut curse în Europa, de unde se explică şi faptul că ştie, după cum declară singur, la nivel mediu, engleza şi germana – aceasta din urmă oferindu-i desigur calităţile necesare pentru a fi şi membru în grupul parlamentar de prietenie cu Austria. Şi aşa se explică probabil şi alegerea lui ca persoană cu capacitate decizională în domeniu în cealaltă comisie parlamentară în care activează, cea de Infrastructură-Transporturi.
Nu am reuşit să aflu de pe net motivul pentru care şi-a pierdut permisul de conducere dl Pintea, de a fost prins de două ori conducând fără permis şi de aceea are acele două dosare penale. Mi se pare foarte important dacă omul a fost, într-adevăr, şofer de camion. Dacă ştie cineva, să-mi spună şi mie.
Ultima intrare la rubrica „Experienţă” datează din noiembrie 2024, când s-a angajat omul la firma de anvelope din localitatea de baştină, însă potenţiala nouă carieră înfloritoare i-a fost brusc retezată, în chiar luna următoare, de „ghinionul” alegerii în Parlament, care l-a propulsat într-un cu totul alt domeniu de activitate. Pentru care, evident, nu este pregătit.
Căci dacă ne uităm în meniul din stânga paginii cu CV-ul, observăm următoarele: zero iniţiative legislative, zero declaraţii politice, zero întrebări, zero interpelări, zero comunicate de presă. E drept, avem o luare de cuvânt în plen, dar dacă intrăm pe link descoperim că e vorba de fapt de depunerea jurământului, la începutul mandatului. Iar cele două moţiuni care apar menţionate acolo sunt de fapt semnăturile domnului pe încercările POT de demitere ale „premierului Nordis”, de luna trecută, şi ministrului Energiei, de acum câteva zile.
Cât despre voturile acelea electronice unde scrie „47 din 70”, mie mi se pare că asta înseamnă că domnul a participat doar la 47 de voturi din cele 70 care au avut loc de când e el în activitate, ceea ce înseamnă că a fost prezent la doar 2/3 din total, deşi, desigur, e plătit pentru a fi prezent oricând e cazul.
Care plată sare acum de 4.000 Euro, net, pe lună. Ca să ştiţi unde ni se duc banii. Deşi ştiu că deja ştiaţi
Îmi pare rău dacă deranjez pe cineva cu această analiză a mea. Domnul Pintea poate să fie cel mai bun om de pe lume, să aibă un suflet de aur de fapt şi să fie un foarte bun tehnician de calitate sau şofer sau ce-o fi el acolo. Însă nimic din studiile şi experienţa lui de până acum nu îi dă dreptul să se joace cu ţara asta şi cu vieţile noastre. Iar pentru faptul că a îndrăznit să îşi aroge acest drept, chiar nu pot avea milă.
––
UPDATE:
CV-ul de pe site-ul Senatului a fost modificat de două ori în ultimele minute: mai întâi şi-a şters site-ul de matrimoniale Academic Single de la rubrica Studii, apoi şi-a modificat perioada liceului, să înceapă din 2001, adică atunci când ar fi avut aproape 14 împliniţi, nu doar 13. Am postat screenshoturi doveditoare în comentarii”.