„Politiciana cu tigaia” a ajuns la un nou nivel: a fost arestată la domiciliu, iar soțul ei a ajuns în spatele gratiilor, pentru… tâlhărie calificată!

Astăzi, Judecătoria Sectorului 2 a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și a dispus arestarea preventivă a lui Domenico Bellantoni, pentru o perioadă de 30 zile, pentru tâlhărie calificată, iar în privința Amaliei Bellantoni a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru aceeași perioadă.

Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a dezvăluit, astăzi, de ce au ajuns cei doi în această situație:

„La data de 02.11.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în urma cercetărilor efectuate de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 Sector 2, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 2 inculpați, astfel:

1. Pentru inculpatul B.D. (autorul) sub aspectul săvârșirii în concurs real a două infracțiuni de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – 234 alin. 1 lit. d C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.

2. Pentru inculpata B.A. (complice) sub aspectul săvârșirii în concurs real a două infracțiuni de complicitate la tâlhărie calificată, prev. de art. 48 rap. la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.

În urma administrării probatoriului, s-au stabilit următoarele:

La data de 30.10.2025, în jurul orei 19:30, în timp ce se afla în curtea comună a unui imobil situat în mun. București, sector 2, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul B.D., prin întrebuințarea de acte de violență, constând în aplicarea de lovituri puternice cu un obiect contondent confecționat din lemn dar și cu pumnii și picioarele la nivelul întregului corp, a deposedat-o pe persoana vătămată L.I. de două telefoane mobile marca Samsung, pe care le avea asupra sa, cauzându-i un prejudiciu în valoare de aproximativ 2800 lei. Ca urmare a actelor de violență exercitate de inculpat, persoanei vătămate i-au fost cauzate leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, în aceeași împrejurare, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul B.D., prin întrebuințarea de acte de violență, constând în aplicarea de lovituri puternice cu un obiect contondent confecționat din lemn dar și cu pumnii și palmele la nivelul întregului

Stanciu.Mihaicorp, a deposedat-o pe persoana vătămată L.A. de telefonul marca TLC de culoare neagră, pe care îl avea asupra sa, cauzându-i un prejudiciu în valoare de aproximativ 700 lei. Ca urmare a actelor de violență exercitate de inculpat, persoanei vătămate i-au fost cauzate leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

În activitatea infracțională, inculpatul B.D. a beneficiat de sprijinul inculpatei B.A., în sensul în care inculpata l-a ajutat pe inculpatul B.D. să sustragă cele două telefoane mobile, marca Samsung, care aparțineau persoanei vătămate L.I. și telefonul mobil marca TLC de culoare neagră, care aparținea persoanei vătămate L.A., preluând de la inculpat bunurile sustrase, obținute prin exercitarea de acte de violență asupra celor două persoane vătămate”.