Un avocat celebru și soția acestuia, executor judecătoresc, sunt acuzați că au pus la cale o manevră incredibilă, pentru a obține 7,7 milioane de lei. Culmea, presa dezvăluia detalii de acest gen încă de acum zece ani, însă nimeni n-a făcut nimic.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 09 iulie 2024, față de două persoane (la data faptelor având calitatea de executor judecătoresc, respectiv avocat din cadrul Baroului Galați), pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit respectiv complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, ambele comise în formă continuată.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2016-2020, inculpata Răducanu Camelia Cecilia, în calitate de executor judecătoresc, beneficiind de ajutorul soțului său, avocat în cadrul Baroului Galați, dar și a altor persoane, față de care se efectuează cercetări, ar fi pus în executare silită un număr de 28 de creanțe, cu încălcarea normelor imperative privind competența teritorială, fără a fi determinat cuantumul acestora, potrivit legii, poprind conturile mai multor bănci, context în care a fost cauzat unităților bancare respective un prejudiciu total de 7.776.432 lei.
Creanțele respective rezultau din hotărâri judecătorești prin care au fost anulate anumite clauze considerate abuzive din contractele de acordare a unor credite bancare, nefiind stabilite sume concrete, ci doar elemente de determinare a acestora. Executorul judecătoresc ar fi procedat la executarea silită a unor sume de bani nejustificate, indicate doar de către creditorii sau cesionarii de creanțe, fără a calcula valoarea creanțelor în mod legal, personal sau prin expertiză contabilă, executând silit, creanțe într-un cuantum de zeci sau sute de ori mai mare decât valoarea reală (de ex: într-un dosar de executare silită, a executat o creanță de aproximativ 147 de ori mai mare decât cea reală).

Cu titlu de exemplu, în anul 2017, o persoană fizică a câștigat un proces cu o unitate bancară, instanța dispunând anularea unor clauze din cuprinsul contractului de credit și obligând banca la plata către persoana respectivă a sumei de bani încasată nelegal (conform calculelor băncii, suma datorată era 4.187 lei). În continuare, în anul 2019, s-a deschis un dosar de executare la BEJ Răducanu Camelia Cecilia care a solicitat Judecătoriei Petroșani încuviințarea executării silite, fără a menționa o anumită sumă. Instanța a încuviințat executarea silită, iar, ulterior, creanța a fost cesionată către o altă persoană care a solicitat continuarea executării silite pentru suma de 175.000 lei. Executorul judecătoresc a întocmit o încheiere prin care a stabilit debit și cheltuieli de executare în sumă de 187.822 lei, iar, ulterior a comunicat adresa de înființare a popririi către Trezoreria mun. Cluj Napoca pentru suma de 187.822 lei care a fost virată în contul executorului judecătoresc. Ulterior, executorul judecătoresc a procedat la eliberarea în numerar a sumei de 175.000 lei către deținătorul creanței, apoi la reținerea onorariului execuțional și a cheltuielilor de executare în contul său de consemnare, fiind creat astfel un prejudiciu băncii respective, în cuantum de 183.635,11 lei.
Totodată, în anumite situații, executorul judecătoresc ar fi format două dosare de executare silită pentru același titlu executoriu, ar fi poprit de mai multe ori conturile băncilor debitoare, fără a restitui sumele executate în plus, existând situații în care a încasat în contul de consemnațiuni de patru ori debitul, în alte situații ar fi executat debite inexistente, care nu au fost stabilite prin titlurile executorii.
O parte din aceste sume de bani erau retrase în numerar de complici din contul de consemnare al biroului executorului judecătoresc, pe baza recipiselor de consemnare, iar alte sume erau retrase de inculpată, fără o justificare anume.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar”.

Deși DNA a descoperit abia în 2024 posibile probleme penale, presa îl acuza de fapte grave pe avocatul Bogdan Răducanu încă de acum zece ani.
În 2014, când Bogdan Răducanu o apăra pe învățătoarea șpăgară Dana Blându, Ziarul Văii Jiului relata: „Răducanu se află în evidenţele organelor specializate pentru trafic de maşini şi preocupări în domeniul cămătăriei. (…) Prin intermediul firmelor sale a tras statului român o ţeapă de aproape 5 miliarde de lei vechi, reprezentând impozite neachitate la timp şi dobânzile aferente. (…) Soţia lui, executorul judecătoresc Cecilia Camelia Răducanu, a stors în mod necuvenit şi ilegal, prin fals şi uz de fals, din conturile Petrom şi Petrom Service frumoasa sumă de patru milioane de euro”.