Un traficant de persoane din România, dat în urmărire generală, a fost capturat în Statele Unite ale Americii, în timp ce escroca oamenii naivi, cu bijuterii false. Cum a ajuns acolo? Fix cum au ajuns și alții: cu ajutorul autorităților din România!

Din imaginile surprinse de bodycam-urile polițiștilor din SUA, prezentate în exclusivitate de YEET.ro, rezultă că Samir Bogdan Gușiță prostea oamenii, spunând că are nevoie de câteva sute de dolari, cu titlu de împrumut, pentru a încărca rezervorul mașinii, fiindcă a rămas fără benzină, iar pentru a demonstra că este de bună credință, oferea drept gaj lanțurile și brățările din „aur masiv” pe care le purta.
Bijuterii care, de fapt, erau niște tinichele… Metoda a făcut mii de victime în România, încă de acum 20 de ani, însă se pare că în SUA încă funcționează acest mod de operare, iar infractorii de pe plaiuri mioritice fac ravagii dincolo de ocean. Cât mai au timp, fiindcă s-a întors Donald Trump la Casa Albă…
Totuși, cum a ajuns Samir Bogdan Gușiță în America, în condițiile în care în România era supravegheat de Poliția Română și DIICOT, iar în 2023 a fost trimis în judecată, pentru trafic de persoane? Doar polițiștii, procurorii și judecătorii din România știu!

Cert este, însă, un lucru: infractorul monitorizat de magistrați și polițiști a părăsit România și a ajuns tocmai în SUA, unde continuă să comită infracțiuni.

Decizia instanței:
„Solutia pe scurt: În baza art. 210 alin. 1 lit. a C.pen. ?i art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Gu?i?ă Samir Bogdan, la o pedeapsă de 2 ani ?i 2 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de persoane. În baza art. 67 alin. 2 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a ?i b ?i n C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a comunica cu persoana vătămată P.A.M., cu membrii de familie ai acesteia, ori de a se apropia de aceştia, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., raportat la art. 66 alin. 1 lit. a ?i b ?i n C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a comunica cu persoana vătămată P.A.M. cu membrii de familie ai acesteia, ori de a se apropia de aceştia, în condi?iile art. 65 alin. 3 C.pen. Constată că infrac?iunea dedusă judecă?ii este concurentă cu infrac?iunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an ?i 11 luni închisoare prin sentin?a penală nr. 18/24.02.2021 pronun?ată de Judecătoria Novaci în dosar nr. 1878/267/2020, definitivă prin neapelare la data de 15.03.2021. În baza art. 97 C.pen., anulează beneficiului suspendării sub supraveghere cu privire la pedeapsa rezultantă de 1 an ?i 11 luni închisoare prin sentin?a penală nr. 18/24.02.2021 pronun?ată de Judecătoria Novaci în dosar nr. 1878/267/2020, definitivă prin neapelare la data de 15.03.2021. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 1 an ?i 11 luni închisoare în pedepsele componente de 1 an, 1 an ?i 4 luni, respectiv 9 luni închisoare. În baza art. 38-39 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 40 C.pen., contope?te pedeapsa de 2 ani ?i 2 luni ani închisoare aplicată în cauză cu pedepsele de 1 an, 1 an ?i 4 luni, respectiv 9 luni închisoare aplicate prin sentin?a penală nr. 18/24.02.2021 pronun?ată de Judecătoria Novaci în dosar nr. 1878/267/2020, definitivă prin neapelare la data de 15.03.2021, în pedeapsa ce mai grea de 2 ani ?i 2 luni închisoare la care adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an şi 10 zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 3 ani, 2 luni şi 10 zile, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a ?i b ?i n C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a comunica cu persoana vătămată P.A.M., cu membrii de familie ai acesteia, ori de a se apropia de aceştia, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În baza art. 45 alin. 5 C.pen, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a ?i b ?i n C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a comunica cu persoana vătămată P.A.M., cu membrii de familie ai acesteia, ori de a se apropia de aceştia, în condi?iile art. 45 alin. 5 C.pen. În baza art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, începând cu 18.05.2022 până la 19.05.2022. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Gu?i?ă Samir Bogdan în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul urmează să fie informat că datele biologice prelevate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului lor genetic. În baza art. 404 alin. 6 C.pr.pen., la eliberarea în orice mod sau evadarea inculpatului urmează să fie înştiinţată persoana vătămată P.A.M.. În baza art. 404 alin. 61 C.pr.pen., persoana vătămată P.A.M.va fi înştiinţată că poate solicita emiterea unui ordin european de protecţie în condiţiile legii. Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în dosar. În baza art. 112 alin. 1 lit. e ?i alin. 5 C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpatul Gu?i?ă Samir Bogdan, până la concuren?a valorii acestora ( prin echivalent ), a următoarelor sume de bani: – 29.414 lei ?i 900 euro, expediate de inculpat concubinei sale, martora Ghinea Roxana, în perioada 16.07.2018-16.03.2020, prin serviciul de transfer rapid Ria Cec Bank; – 14.515,96 lei ?i 2.758,01 euro, expediate de inculpat concubinei sale, martora Ghinea Roxana, în perioada 19.11.2018 – 01.10.2019, prin serviciul de transfer rapid Money Gram; – 24.150,44 lei, expediată de inculpat concubinei sale, martora Ghinea Roxana, în perioada 19.06.2018-16.05.2019, prin serviciul de transfer rapid Western Union; – 8955,72 lei, expediate de persoana vătămată către inculpat, în perioada 05 – 08.01.2019, din Danemarca, prin Money Gram; – 2184,22 lei ?i 700 euro, expediate de persoana vătămată către inculpat, în perioada 09.11.2018 -23.10.2020, din Suedia, prin serviciul de transfer rapid Ria Cec Bank; – 2099 euro ( 25.02-07.03.2019 ) ?i 7986,88 lei ( 03-05.08.2018 ), expediate de persoana vătămată către inculpat prin serviciul de transfer rapid Western Union; – 6244,7 lei, trimisă de persoana vătămată în datele de 16.01.2019, respectiv 07.11.2019, concubinei inculpatului, martora Ghinea Roxana, prin serviciul de transfer rapid Money Gram; – 2900,3 lei, trimisă de persoana vătămată la datele de 02.09.2018 ?i 05.06.2020, concubinei inculpatului, martora Ghinea Roxana, prin serviciul de transfer rapid Western Union, urmând ca sumele în valută să fie plătite/executate în moneda naţională în lei la cursul valutar al B.N.R. din data plăţii/executării efective. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.pr.pen., art. 249 alin. 1, 2 ?i 5 C.pr.pen., raportat ?i la Decizia nr. 19 din 2017 a Înaltei Cur?i de Casaţie şi Justiţie, instituie măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, apar?inând inculpatul Gu?i?ă Samir Bogdan. Onorariul apărătorului, Tru?că Mircea, desemnat din oficiu pentru inculpatul Gu?i?ă Samir Bogdan, în cuantum de 1662 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justi?iei către Baroul Gorj ?i va rămâne în sarcina statului. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă inculpatul la 4000 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 3.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate la urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea la dispozi?ie prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 16.05.2024, la Tribunalul Gorj”.