Marius Florin Șerban, zis Floris, unul dintre cei mai căutați infractori români, a fost prins, astăzi, chiar în inima Capitalei! Astăzi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit localizarea și reținerea unui bărbat aflat pe lista „Most Wanted” și urmărit la nivel internațional încă din 3 noiembrie 2021.

„Astăzi, 16 iunie 2026, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru depistarea unor persoane care se sustrag urmăririi penale sau executării unei măsuri privative de libertate.
În urma investigațiilor efectuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, s-a stabilit faptul că, un bărbat, urmărit la nivel internațional, din data de 3 noiembrie 2021, s-ar afla la o adresă din municipiul București.
Pe numele bărbatului, Tribunalul București a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 18 ani și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori în formă continuată, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat.
Astfel, în urma activităților specifice desfășurate, astăzi, 16 iunie 2026, bărbatul a fost depistat la o adresă din municipiul București.
Cel în cauză a fost imobilizat, cu respectarea dispozițiilor legale și condus la sediul structurii, în vederea punerii în executare a mandatului de executare a închisorii.
Bărbatul urmează să fie introdus într-un penitenciar din Capitală”, a precizat Poliția Capitalei.
Despre faptele comise de Floris, DIICOT explica, în urmă cu câțiva ani:
„În cauza exista suspiciunea rezonabila ca, incepand cu anul 2012, inculpatii Serban Marius Florin zis ‘Floris’, Ion Ionela zisa ‘Mura’ si Dumitru Valentin Marian zis ‘Dumi’ au constituit un grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunilor de trafic de persoane si trafic de minori. Ulterior, la grupul infractional organizat au aderat inculpatii Serban Gheorghe Daniel, zis ‘Bobi’, Vasilescu Mihai zis ‘Pip’, Stanescu Marian zis ‘Chioru’, Serban Alexandra Mirela zisa ‘Mundi’, Podarascu Catalin zis ‘Albert’, Mihai Leonard zis ‘Leo’, Rotaru Cimaron si Guta Vasilica zisa ‘Silvia’ (decedata la data de 16.10.2016)”.
Grupul infractional organizat a fost condus de catre Marius Florin Serban, care, in calitate de lider, a dat dispozitii membrilor gruparii, a supravegheat realizarea celor dispuse si luat masuri de coercitie in cazul in care unul dintre membrii grupului nu-si indeplinea sarcinile pe care le primea.
Potrivit DIICOT, „inculpatul Serban Marius Florin zis ‘Floris’ a recrutat o parte dintre victime si folosind metoda loverboy le-a indus in eroare asupra relatiilor amoroase, creandu-le convingerea falsa ca era indragostit de ele”.
Din cercetari a reiesit ca, in intervalul 2012-2017, membrii gruparii ar fi recrutat, gazduit, transportat si obligat sa practice prostitutia mai multe femei, dintre care au fost indentificate 8 victime, respectiv 6 majore si 2 minore, in tari precum Italia, Spania, Germania, Austria si Belgia.
Din exploatarea celor opt victime, membrii gruparii ar fi obtinut beneficii in valoare de cel putin 300.000 de euro si 700.000 de lei. Sumele de bani obtinute din exploatarea victimelor ar fi fost folosite de acestia pentru achizitionarea de imobile si bunuri mobile.












