Gucci, fata lui Miraj Tzunami, fratele celebrului manelist Tzancă Uraganu, a transmis un mesaj tranșant, în care afirmă că, deși are 14 ani, n-are treabă cu legile din România și că dorește ca povestea ei de dragoste să se tranșeze la stabor, nu la Poliție sau la DIICOT. Iar instituțiile statului român se delectează pe TikTok, la telenovelă, refuzând să sesizeze DGASPC și să ia măsuri, așa cum prevede legea. Același TikTok pe care polițiștii și procurorii „se dădeau” în timp ce se organiza pe plaiuri mioritice o lovitură de stat. Iar unii dintre ei chiar puneau umărul la operațiune, distribuind pe conturile lor postările plătite de „actori statali” de pe alte meleaguri. Și spionau jurnaliști, în timp ce menajau autorii loviturii de stat.

În țara în care Poliția și Parchetul stau pe la ușile criminalilor, în timp ce aceștia ard cadavrele fetelor răpite, violate și ucise (vezi cazul Caracal), fata minoră a manelistului Miraj Tzunami este declarată dispărută și sechestrată. În toiul scandalului, fata MINORĂ a transmis un mesaj video, pe TikTok, în care afirmă că vrea doar să se iubească, fiindcă are deja 14 ani, și că nu e treaba Poliției și a procurorilor DIICOT ce face ea. Ci a staborului, fiindcă ea nu este româncă! Iar autoritățile respectă, se pare, decizia copilei.

Asta, deși familia a făcut apel public la autorități și, mai mult, potrivit legii, Poliția și Parchetul se pot sesiza și din oficiu, instituțiile amintite fiind OBLIGATE să sesizeze Protecția Copilului atunci când un minor este NEGLIJAT sau abuzat, sub orice formă. Iar minora fugară pare cel puțin neglijată. Fapt ce ar necesita, teoretic, măcar o anchetă socială. Însă autoritățile „statului eșuat”, așa cum spunea despre România însuși președintele țării, Klaus Iohannis, par preocupate de majorarea salariilor și de proteste, nu de aplicarea legilor.

Conform legii, „Poliţia Română are următoarele atribuţii principale: 1. apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea privată şi publică, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi ale comunităţii; (…) 5. desfăşoară activităţi de negociere şi asigură intervenţia, pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei”.

„În toate situaţiile în care ia cunoştinţă direct ori când este sesizat despre posibile cazuri de abuz, neglijare, exploatare şi orice formă de violenţă asupra copilului, poliţistul este obligat să sesizeze direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, pentru luarea măsurilor prevăzute de lege”.

Mesajul lui Miraj Tzunami:

Mesajul soției lui Miraj:

Mesajul minorei:



Mesajul lui tzancă Uraganu, unchiul minorei: