Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat, în urmă cu puțin timp, că dosarul tânărului drogat care a murit cu craniul sfărâmat, după intervenția polițiștilor de la Secția 17, a fost clasat, deoarece victima s-a dat singură cu capul de asfalt, iar agenții au acționat corect atunci când i-au tras câteva bastoane, în picioare, pentru a-l imobiliza.

„Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 09.07.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus clasarea cauzei privind infracțiunea de omor, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, clasarea cauzei privind infracțiunea de purtare abuzivă, întrucât există o cauză justificativă (îndeplinirea unei obligații legale), precum și clasarea cauzei privind două infracțiuni de ultraj, întrucât a intervenit decesul făptuitorului.

În urma administrării mijloacelor de probă, respectiv declarațiile agenților de poliție implicați și ale altor martori, cercetarea la fața locului, imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în zonă și cele surprinse de camerele purtate de polițiști, înregistrările convorbirilor cu operatorii SNUAU 112, precum și înscrisurile medico-legale, procurorii au reținut, în esență, următoarele:

La data de 18.09.2023, în jurul orei 03:19, polițiștii Secției 17 Poliție au fost sesizați prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul că pe o stradă din mun. București, sector 5, se afla un bărbat dezbrăcat, care țipa și se manifesta agresiv. Polițiștii au identificat un bărbat îmbrăcat doar în lenjerie intimă, care prezenta mai multe excoriații pe corp și care se deplasa haotic. La vederea polițiștilor, bărbatul a început să fugă pe stradă, fiind urmărit și somat să se oprească. La un moment dat, bărbatul s-a oprit și s-a apropiat de polițiști, ignorând solicitările de a păstra distanța, împingându-se în aceștia. În acest context, polițiștii au folosit mijloacele din dotare, respectiv spray iritant-lacrimogen și bastoane cu care i-au aplicat lovituri în zona brațelor și picioarelor. Bărbatul s-a îndepărtat de cei doi polițiști și a căzut pe spate, lovindu-se de asfalt într-un moment în care nicio persoană nu mai era în apropierea sa. Bărbatul s-a ridicat, s-a mai deplasat câțiva metri și a căzut din nou, lovindu-se cu fața de sol, fiind imobilizat în cele din urmă de polițiști. În cadrul procedurii de imobilizare la sol, polițiștii i-au mai aplicat două lovituri cu bastoanele în zona picioarelor.

Bărbatul în cauză a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgență București în stare comatoasă, unde a fost supus unor intervenții chirurgicale. La data de 26.09.2023, bărbatul a decedat ca urmare a stopului cardio-respirator și insuficienței organice multiple.

În urma efectuării autopsiei medico-legale, medicii legiști au concluzionat că moartea bărbatului a fost violentă, cauzată de edemul masiv cu hemoragii cerebrale secundare, consecință a unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie meningo-cerebrală (hematom subdural, contuzii și dilacerări cerebrale și hemoragie subarahnoidiană), ce au survenit la o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive (cocaină, opioide, cannabis, amfetamină, metamfetamină).

La examenul medico-legal al cadavrului s-au constatat leziuni traumatice, după cum urmează:

Leziunile de la nivelul extremității cefalice (echimoze, excoriații, plăgi și traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural, dilacerări cerebrale și hemoragie subarahnoidiană) s-au putut produce prin lovire de corp/plan dur la data de 18.09.2023 și au legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul.

Leziunile de la nivelul membrelor superioare, membrelor inferioare și trunchiului (echimoze, excoriații, plăgi) s-au putut produce prin lovire de corp/plan dur, cu excepția celor de la nivelul brațului drept (echimoze alungite), care s-au putut produce prin lovire cu corp alungit și a celor de la nivelul articulațiilor radiocarpiene, care s-au putut produce prin comprimare de corpuri dure la o persoană încătușată, prin acțiunea propriei forțe asupra cătușelor aplicate. Toate acestea pot data din 18.09.2023 și nu au avut rol tanatogenerator.

Așadar, procurorii au stabilit că leziunile care au dus la deces au fost urmarea propriilor acțiuni ale victimei care, până la venirea polițiștilor în zonă, așa cum rezultă din imaginile camerelor de supraveghere, s-a precipitat în mod voluntar în repetate rânduri pe asfalt, s-a lovit de ziduri și de autovehicule parcate, iar după venirea polițiștilor s-a precipitat de două ori în modurile descrise mai sus.

În legătură cu leziunile provocate de acțiunea polițiștilor, procurorii au constatat că acestea nu au avut legătură cu decesul și au fost urmarea îndeplinirii unei obligații impuse de lege, respectiv aceea de a imobiliza și legitima o persoană care, prin comportamentul său, reprezenta un pericol pentru sine, pentru alții, dar și pentru ordinea și liniștea publică.

Cu privire la agresiunile exercitate de bărbatul în cauză asupra polițiștilor, cercetate sub aspectul comiterii a două infracțiuni de ultraj, procurorii au constatat că a survenit decesul făptuitorului”, a precizat Parchetul București.