Răsturnare spectaculoasă de situație, la Curtea de Apel Constanța: instanța a admis cererea DIICOT și a schimbat hotărârea în dosarul rapper-ului american Wiz Khalifa, înlocuind amenda penală cu închisoare cu executare! Așa că, dacă Poliția Română îl va prinde, artistul din SUA va executa nouă luni de închisoare, la Poarta Albă.
Cameron Jibril Thomaz, alias Wiz Khalifa, a primit, în primă instanță, o amendă penală de 3.600 de lei, după ce a fost prins cu droguri la festivalul „Beach, Please!”, unde a fumat „iarbă” pe scenă. „Condamnă pe inculpatul THOMAZ CAMERON JIBRIL, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.600 lei pentru săvârşirea infracţiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, suma reprezentând echivalentul a 120 de zile-amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 30 lei (faptă săvârșită la data de 13.07.2023). Confiscă de la inculpat cantităţile de 12,31 grame Cannabis şi 5,17 grame Cannabis (contraprobă) depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Constanța conform dovezii seria CT nr. 1621571/22.08.2024. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare”, a decis Tribunalul Constanța, în luna aprilie.

Procurorii DIICOT au atacat hotărârea, iar astăzi Curtea de Apel Constanța i-a dat artistului lovitura de grație. „Admite apelul formulat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 269 din data de 24.04.2025 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 7777/118/2024, desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând: Condamnă pe inculpatul THOMAZ CAMERON JIBRIL, …. la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu. Dispune executarea pedepsei de 9 luni închisoare în regim de detenţie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.12.2025”, a decis Curtea de Apel Constanța.

Conform legii, dacă rapper-ul american nu se prezintă în termen de șapte zile la penitenciar sau la o secție de poliție din România, pentru executarea pedepsei, acesta va fi declarat evadat și se va alege cu un nou dosar penal, în aceeași zi urmând să fie dat în urmărire internațională, pentru punerea în aplicare a mandatului și încarcerarea acestuia la Penitenciarul Poarta Albă.












