„În țara asta măcinată de corupție, DNA Iași l-a pus sub filaj și i-a interceptat telefonul timp de două luni jurnalistului Victor Ilie, care făcuse un incognito Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Iași, unde avea informații că directorul ia șpagă pentru a aproba transporturi cu cereale ucrainiene”, a scris jurnalista Emilia Șercan.
„În timpul filajului DNA, Victor Ilie lucra împreună cu Luiza Vasiliu la subiectul despre frații Tate.
Deși procurorului i-a fost clar destul de repede că are de-a face cu jurnaliști și nu cu infractori, a cerut prelungirea mandatului de filaj și de interceptare a telefoanelor lui Victor cu încă 30 de zile.
Procurorul nu a menționat atunci când a trimis dosarul la judecătorie pentru a cere prelungirea mandatului cu 30 de zile că Victor este jurnalist. Iar judecătorul de drepturi și libertăți a prelungit filajul și interceptarea”, a dezvăluit jurnalista șantanjată de șefii Academiei de Poliție.
Pe de altă parte, într-o postare publicată pe Facebook, Luiza Vasiliu a explicat:
„Recunosc că mi-a fost frică.
N-am știut cine sunt indivizii care ne urmăresc pe stradă.
Lucram cu Victor Ilie la un material despre frații Tate și am bănuit că ar putea fi ei sau prietenii lor din crima organizată. Deși, ne tot gândeam, dacă ăia au să-ți zică ceva, îți zic, nu stau să te fileze când te duci să-ți iei copilul de la grădiniță.
Abia jumătate de an mai târziu am aflat că DNA Iași deschisese un dosar în urma unui undercover pe care-l făcuse Victor. Și puseseră șase agenți pe urmele noastre.
Undercover-ul nu e o infracțiune, ci o metodă de documentare, și nu ar trebui să ducă la supravegherea jurnaliștilor.
Ne-au urmărit pe stradă câteva zile, i-au ascultat lui Victor conversațiile la telefon timp de două luni. Deși știau că suntem jurnaliști, nu traficanți de grâne, și ar fi trebuit să se oprească, pentru c-avem și noi dreptul la viață privată, dar mai ales la protecția surselor.
N-am avut acces la tot dosarul, pentru că așa e la noi. Dacă ești urmărit pe nedrept, n-ai nici dreptul să afli exact cât știu instituțiile de forță despre tine.
Victor a trebuit să atace decizia de clasare ca să devină „parte” și să poată vedea câteva file.
Lipsa asta de transparență m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva am avut microfoane și-acasă, dacă nu cumva au abuzat și mai mult de supraveghere. Ideea că niște străini intră pe ascuns în viața ta e oribilă. Te face să te simți umilit, călcat în picioare.
Dacă mai e și pe nedrept, doar pentru că ți-ai făcut meseria, ți se pune un nod în gât care nu mai pleacă o vreme și cu care înveți să trăiești.
Am aflat, însă, că n-am fost singurii, și că instituțiile legii din Iași servesc mai degrabă conducătorilor locali și celor care amenință jurnaliștii cu moartea.
Am vorbit cu Tudor Leahu și Rares Neamtu de la 7 IASI și Gabriel Gachi de la Reporteris.ro, care au pățit-o mult, mult mai rău decât noi.
De la mânjit mașina cu fecale la supravegheri abuzive și amenințat copiii.
Metoda a fost similară: un șef local corupt despre care scriau făcea plângere împotriva jurnaliștilor, iar DNA Iași sau alte organe locale începeau să ancheteze jurnaliștii, nu faptele de corupție ale șefilor din județ. Ocazie cu care le aflau și sursele, și subiectele în lucru, și contractele de sponsorizare prin care supraviețuiesc.
Cei care i-au amenințat cu moartea nu au plătit niciodată.
Imaginați-vă cum e să-ți faci meseria în condițiile astea.
E mult mai greu să reziști într-un oraș departe de București când ești jurnalist onest.
Pentru că nu te apără nimeni de complicitățile dintre politic și justiție.
(Nici la București nu te apără mereu, după cum ne-a arătat cazul de kompromat al Emiliei Sercan.)
Sigur, n-aș vrea să credem acum că nu mai există picior de procuror sau de polițist sau de judecător onest în țara asta, pentru că nu-i adevărat. Ei există și continuă să reziste într-un sistem care și i-ar dori extirpați ca pe niște organe bolnave, pentru că nu participă la chermeza colectivă.
Dar avem o problemă, una mare. Propaganda a venit peste noi valuri-valuri, publicul și-a pierdut încrederea în presă, iar jurnaliștii, câți au mai rămas, se străduiesc să meargă mai departe.
„Suntem tăbăciți”, ne-a spus Leahu. „Dar e revoltător că nu se întâmplă nimic și că nu există niciun fel de protecție pentru jurnaliști. Diferența între ce se întâmplă în Rusia e că îi mai aruncă de la etaj, dar în rest metodele sunt aceleași.”
„O să ajung să scriu pe o coală de hârtie”, încheie amar.
„O să ajung să fac pârnaie sau să fiu decredibilizat ca în Rusia”, ne-a zis și Gaghi.
Cum o să arate lumea de-acum încolo depinde doar de noi, de noi împreună, jurnaliști și cititori. Și de oamenii onești care continuă să-și facă treaba, la stat sau la privat, în ciuda tuturor presiunilor.
Pe noi ne puteți susține cu un abonament la munca noastră aici:
https://buy.stripe.com/00g7sv0bjanAb0A3cc
(avem și variantă de abonament anual, dacă dați subscribe din Substack)
Suntem freelanceri și trăim din colaborări și finanțări cum e cea pe care-am primit-o de la BIRN pentru textul ăsta. Orice contribuție ne ajută să fim mai puțin vulnerabili și să continuăm să facem lumină.
Și, neapărat, căutați ce presă locală mai aveți prin orașele unde locuiți sau de unde veniți și, dacă vi se par onorabili, trimiteți-le o vorbă bună. Sau măcar o donație 
Citiți pe Substack despre cum am devenit țintele statului:
https://open.substack.com/…/statul-roman-isi-urmareste…
Și dați povestea asta mai departe, să ajungă și la lumea care strigă că toți jurnaliștii din România sunt vânduți.
Nu suntem vânduți nimănui, ne chinuim, zi după zi după zi, să ne facem treaba, numai și numai în interesul public. Adică pentru oameni.
P.S. Publicăm de-abia acum pentru c-am aflat târziu de dosar și-am reușit și mai târziu să ne uităm peste câteva documente. Plănuiserăm să dăm în toamna lui 2024, dar au venit alegerile peste noi și știm cu toții ce-a urmat.