Cazul fostului preot Daniel Balaș, care a dezvăluit că a fost desfigurat în bătaie de un „bombardier” în uniformă, în trafic, a fost preluat de Parchetul Miliar.

Procurorii de la Parchetul Miliar au preluat ancheta care îl vizează pe Mario Tudora, luptător MMA și cadru militar, după ce acesta l-a mutilat în bătaie pe fostul preot Daniel Balaș.

Referitor la agresiunea anchetată în prezent d eprocurorii militari, Poliția Română a precizat: „La data de 30 mai a.c., în jurul orei 23.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați de un bărbat, de 29 de ani, cu privire la faptul că, în urma unei șicanări în trafic, ar fi fost agresat fizic de un bărbat, pasager într-un autoturism, care ulterior ar fi părăsit locul faptei. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptei și luării măsurilor legale ce se impun”.