O femeie de 87 de ani din Ialomița este acuzată de trafic de droguri, după ce procurorii DIICOT au descoperit că aceasta transporta cocaină și canabis, pentru fiecare „cursă” încasând câte 1.700 de lei.
„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza județului Ialomița într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în cursul anului 2023, doi inculpați și un suspect (membri ai aceleași familii), din care unul aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, au constituit un grup infracțional organizat având ca scop săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, aceștia efectuând în perioada iunie 2023 – februarie 2024, activități de coordonare, colaborare și sprijinire în cadrul grupului, precum și activitățile de deținere, transport și vânzare de droguri de risc (canabis) și mare risc (cocaină) pe raza județului Ialomița.

S-a reținut faptul că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, la indicațiile și sub coordonarea celorlalți doi membri ai grupului, o inculpată a comercializat cantități de canabis și cocaină, cu suma de 1700 lei la fiecare tranzacție.
De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința acesteia, au fost identificate și ridicate 22 pungi din plastic transparent conținând aproximativ 2, 4 kilograme canabis, suma de 44.950 lei, înscrisuri cu valoare probatorie, precum și alte mijloace de probă.

Cu privire la inculpată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița au dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, având în vedere vârsta înaintată a acesteia (87 de ani) și starea de sănătate specifică etății”, a precizat DIICOT.